Rusia preconizează trimiterea unei misiuni cu echipaj pe Lună din 2031

0
8

Rusia preconizează trimiterea primei sale misiuni cu echipaj pe Lună începând din 2031, dată de la care vor fi lansate misiuni similare în fiecare an, potrivit unui document al companiei Tsniimash, principalul institut de cercetare al agenţiei spaţiale ruse Roskosmos, citat sâmbătă de EFE. „Scopul misiunii este trimiterea unui echipaj pe Lună”, se arată în documentul la care a avut acces agenţia rusă de ştiri RIA Nóvosti în care se arată, de asemenea, că în 2032 se prevede lansarea unui vehicul lunar însoţit de un al doilea echipaj, având ca obiectiv „testarea unor mijloace de transport pe suprafaţa Lunii”.

În anul următor, cosmonauţii ruşi vor desfăşura teste cu echipamente robotice, sau parcurgerea de distanţe lungi cu rover-ul, iar în 2034 va începe construcţia unei baze lunare ruse, notează documentul. Fiecare expediţie va avea la bază două lansări cu ajutorul unor rachete purtătoare super-grele, dintre care una va plasa nava cu echipaj pe orbită, în timp ce a doua va trimite în spaţiu un sistem de aselenizare şi decolare precum şi echipamente.

Misiunile cu echipaj vor fi precedate de lansări test care vor fi realizate în 2028 şi 2029.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here