Municipiul Braşov va susţine din nou producţia Wild Carpathia, realizată de jurnalistul britanic Charlie Ottley

0
71

Municipiul Braşov va susţine şi cel de al cincilea episod al producţiei Wild Carpathia, realizată de jurnalistul britanic Charlie Ottley, care prezintă România şi care a avut deja audienţă în peste 100 de ţări din lume, informează, într-un comunicat de presă transmis AGERPRES al Primăriei Braşov.

Potrivit sursei citate, Charlie Ottley a avut o discuţie la sfârşitul săptămânii trecute cu primarul George Scripcaru, în care a prezentat proiectul celui de-al cincilea episod al seriei, care este centrat pe povestea de iarnă a României, iar Braşovul va ocupa un loc important, atât ca locaţie în sine, cât şi prin Poiana Braşov, cea mai importantă staţiune de schi din România.

Realizatorul a filmat o serie de imagini, printre care bradul de Crăciun din Piaţa Sfatului, târgul de Crăciun, locuri pitoreşti din oraş, şi va continua cu alte locuri de interes, la propunerea Primăriei. Din film nu vor lipsi localităţi din judeţ, inclusiv din Zona Metropolitană Braşov, a precizat sursa citată. ”Vrem să arătăm România şi Braşovul ca destinaţie turistică de iarnă. Dacă până acum am acoperit primăvara, vara şi toamna, ultimul episod al seriei va fi centrat pe iarnă, a spus Charlie Ottley”, potrivit sursei citate.

Conform acesteia, municipiul Braşov va primi tot materialul filmat în Braşov şi Poiana Braşov, precum şi drepturile de difuzare pentru toate episoadele seriei şi va fi promovat ca şi sponsor. Edilul Braşovului a afirmat că municipalitatea va participa cu siguranţă la bugetul acestui proiect, aşa cum a făcut-o şi pentru episodul patru, pentru că este un proiect care a adus multă notorietate României şi Braşovului până acum şi a fost vizionat în toată lumea. Realizatorii sunt la jumătatea filmărilor şi au nevoie de finanţare pentru continuarea proiectului, pe care deocamdată îl suportă din banii proprii. Ca şi până acum, mizează pe sponsorizări, însă deocamdată au doar promisiuni de finanţare, la un buget estimat la aproximativ 120.000 de euro, iar participarea financiară a Braşovului ar oferi garanţia continuării proiectului, menţionează documentul citat.

”Am avut o primă discuţie şi, cu siguranţă, vom participa la bugetul acestui proiect, aşa cum am făcut-o şi la Wild Carpathia 4. Este un film care a adus foarte multă notorietate României şi Braşovului până acum şi a fost vizionat în toată lumea. Aşteptăm un demers oficial pentru această finanţare, iar cota noastră de participare va depinde direct de cât va apărea Braşovul în acest film, care va avea 46 de minute”, a explicat George Scripcaru, citat de comunicatul de presă.

Totodată, primarul l-a invitat pe Charile Ottley să prezinte împreună lucrurile frumoase care ar trebui cunoscute despre Braşov şi România la Reuniunea directorilor responsabili pentru tematica biodiversităţii, care va avea loc în luna aprilie, la Braşov, în cadrul preşedinţiei României la Consiliul Uniunii Europene. Documentarele lui Charlie Ottley despre pădurile virgine din Carpaţi, dar şi despre oameni, locuri şi obiceiuri au fost difuzate în 120 de ţări şi traduse în peste 20 de limbi. Printre cele mai importante canale de televiziune care au reluat seria se numără Travel Channel şi CNBC, conform sursei menţionate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here