Guvernul a aprobat proiectele Legii bugetului de stat şi Legii bugetului asigurărilor sociale de stat pe 2019

0
85

Guvernul a aprobat în şedinţa de vineri proiectele privind Legea bugetului de stat şi Legea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2019 şi acestea vor fi trimise vineri în Parlament, a anunţat ministrul Finanţelor Publice, Eugen Teodorovici, într-o conferinţă de presă la Palatul victoria. „Mă bucur să vă spun că astăzi Guvernul României a aprobat proiectul de buget pe 2019 şi, desigur, şi bugetul de asigurări sociale”, a spus Teodorovici. El a subliniat că, faţă de propunerea pe care Ministerul finanţelor Publice a postat-o în urmă cu câteva zile, au mai fost discuţii şi în Consiliul Economic şi Social, s-a primit opinia Consiliului Fiscal şi au fost discuţii cu cele patru structuri asociative. „Ca urmare a acestor discuţii, a mai existat o serie de modificări care au fost aduse în Guvern şi o să vedeţi textul final pe care astăzi o să-l postăm pentru a vedea care este forma finală a proiectului pe care Guvernul îl trimite către Parlament. Astăzi va fi trimis către Parlament şi proiectul de buget şi, desigur, săptămâna viitoare se va stabili şi un calendar pentru ca acest proiect de buget să fie dezbătut şi după aceea băgat în plen”, a precizat ministrul Finanţelor.

Acesta a reiterat că proiectul de buget este fundamentat pe o creştere economică de 5,5%, ceea ce înseamnă o valoare a Produsului Intern Brut de 1.022,5 miliarde lei, un salariu mediu brut de 5.163 lei, iar numărul de salariaţi din economie va ajunge la 5,282 milioane. „În primii trei ani de guvernare ai actualei majorităţi parlamentare, Produsul Intern Brut va creşte cu peste 33% şi, după cum am spus mai devreme, 1.022 miliarde lei. Este momentul în care practic România trece peste acest prag de 1.000 miliarde, lucru extrem de important şi care arată foarte clar că măsurile pe care economia din România le-a primit din partea actualei guvernări au primit şi efectul scontat”, a afirmat Teodorovici.

Ministrul a menţionat că deficitul bugetar a fost stabilit la 2,55% din PIB, care poate fi menţinut printr-un efort comun al echipei guvernamentale. „Deficitul bugetar este, foarte important de menţionat acest lucru, la un nivel în acest an de 2,55%, un deficit stabilit în limitele Tratatului de la Maastrich, un deficit care poate fi ţinut la nivelul pe care noi, ca şi Guvern, din analiza de la Ministerul Finanţelor Publice şi pe care o propunem Parlamentului spre adoptare, poate fi menţinut dar este necesar, am spus şi în Guvern azi, un efort comun din partea nu doar a Ministerului Finanţelor Publice, ci a întregii echipe guvernamentale, pentru a merge cel puţin pe patru zone, am spus eu, de reformă şi de a duce efectiv banii pe care bugetul îi alocă exact către zonele care sunt efectiv cu nevoi”, a explicat Eugen Teodorovici.

Cele patru zone sunt: asistenţa socială, sănătatea, investiţiile şi administraţia publică centrală şi locală. „Am spus asistenţă socială. O să primiţi situaţia exactă pe tot ce înseamnă această zonă extrem de importantă pentru românii cu nevoi, vizavi de numărul de angajaţi, de beneficiari, de modul în care se cheltuie banul şi, mai ales, nevoia de a aşeza într-un mod cât mai eficient pentru ca nevoile românilor să fie cu adevărat atinse. În sănătate, iar un domeniu în care sper şi sunt convins că noul preşedinte al Casei de Sănătate, alături de Ministerul Sănătăţii şi Ministerul Finanţelor Publice, va analiza şi efectiv va face ca acest buget foarte important, de peste 37 miliarde lei în acest an pentru Casa de Sănătate, să fie utilizat în cel mai corect mod, în cel mai eficient mod, la fel, ca banii să ajungă acolo unde românii au nevoie, adică un serviciu medical de calitate. Este foarte important de menţionat că toate programele de sănătate sunt acoperite cu nevoia de finanţare pentru 2019, că vorbim de oncologie, ca vorbim de diabet, de cardio şi de alte astfel de probleme de sănătate, acestea sunt acoperite integral cu necesarul de finanţare pentru 2019”, a precizat şeful de la Finanţe.

În ceea ce priveşte investiţiile, el a menţionat că trebuie acţionat radical, pentru a „schimba, simplifica” piedicile, în contextul în care banii alocaţi sunt substanţial mai mulţi faţă de anii trecuţi. „De asemenea, partea de investiţii (este – n. r.) o a treia zonă în care sunt convins că trebuie să acţionăm radical, în sensul de a schimba, de a simplifica, acele, poate, piedici care tot timpul au fost invocate, că vorbim de achiziţii publice, şi aici câteva schimbări au avut loc şi anul trecut pe final, că vorbim de modul în care se acordă autorizaţii, permise, acorduri, tot ce s-a invocat ca fiind un impediment în a avea aceste investiţii realizate trebuie să fie efectiv analizat şi de urgenţă schimbat şi în sensul de a se simplifica, pentru că banii pentru investiţii sunt alocaţi, sunt cifre substanţial mărite faţă de anii trecuţi, a mai afirmat Teodorovici.

El a subliniat că şi în zona de administraţie publică vor fi măsuri ce vor fi aplicate pentru eficientizare. „O a patra zonă de acţiune este cea a administraţiei, fie că vorbim de cea centrală, fie că vorbim de cea locală. Aici, am spus şi anul trecut, o să vedeţi măsuri pe care în acest an o să le aplicăm. Este obligatoriu ca aparatul public să fie eficientizat şi acest aparat public să lucreze efectiv în folosul şi interesul cetăţenilor români, adică fără blocaj, strict cu acoperire, acolo unde este nevoie pentru ca o administraţie publică centrală sau locală să funcţioneze eficient şi fără suprapuneri de activităţi, atribuţii şi multe altele”, a adăugat ministrul Finanţelor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here