Pacienţii operaţi de cancer de colon pot beneficia de îngrijire specializată prin programul ‘Stomacare’

0
142

Un program de educare şi informare în vederea îngrijirii stomelor şi a creşterii calităţii vieţii pacientului operat de cancer de colon, care are ca scop pregătirea asistentelor pentru a oferi o îngrijire specializată şi corectă acestor pacienţi, va fi lansat pe 22 februarie. „Prin programul ‘Stomacare’ ne propunem să creăm un corp al asistentelor profesioniste cu competenţe în stomaterapie, care să constituie nucleul îngrijirii profesioniste a pacienţilor care au trecut printr-o rezecţie de intestin şi scoaterea acestuia la piele, în urma unui cancer colorectal sau boli inflamatorii intestinale şi sunt nevoiţi să trăiască cu o stomă. Un alt aspect extrem de important al acestui program este faptul că, timp de un an de zile, 5.000 de pacienţi vor fi incluşi într-un studiu de viaţă, iar la final vom avea informaţii clare despre cum vom putea trece la următorul nivel în ceea ce priveşte îmbunătăţirea calităţii vieţii lor”, a declarat managerul de proiect, Andra Stoian, citată într-un comunicat transmis joi AGERPRES.

Potrivit sursei citate, peste 60 de asistente care lucrează cu pacienţi operaţi cu stoma, din peste 30 de unităţi medicale, vor beneficia de pregătire specializată prin acest curs. Programul, care este creditat de Ordinul Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România, se desfăşoară în contextul în care în România nu există specializarea de stomaterapeut, în timp ce, la nivelul Uniunii Europene, această specializare este întâlnită în peste 20 de ţări. Cea mai bună situaţie se înregistrează în Germania, unde sunt 700 de asistenţi medicali specializaţi în stomaterapie, se arată în comunicat.

Numărul cazurilor de cancer de colon înregistrate în România s-a triplat în ultimii 25 de ani, ajungându-se ca în fiecare an să fie operaţi de cancer colorectal aproximativ 10.000 de pacienţi noi, relevă sursa citată. „În România, şase din zece pacienţi cu colostomie ajung ca, la două – trei săptămâni de la spitalizare, să aibă iritaţii şi inflamaţii asupra stomei, ceea ce duce la scăderea calităţii vieţii, izolare socială şi dificultăţi foarte mari în readaptarea la viaţa de zi cu zi. Aceeaşi problemă este întâlnită şi la nouă din zece pacienţi cu ileostomie. În acest context, programul ‘Stomacare’ este primul proiect de educare şi informare în vederea îngrijirii stomelor şi a creşterii calităţii vieţii pacientului stomizat şi are ca scop pregătirea asistentelor pentru a oferi o îngrijire specializată şi corectă pacienţilor cu stoma”, menţionează sursa citată.

Programul va fi lansat în 22 – 23 februarie, când va avea loc primul curs de pregătire destinat asistentelor care lucrează cel mai des cu pacienţi operaţi cu stoma. În România, sunt peste 20.000 de persoane care au depăşit cancerul colorectal sau o boală inflamatorie intestinală.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here