Bătaie între cumnați la Paltin; unul dintre ei a fost găsit mort după două zile

1
5880

Un bărbat din comuna Paltin a fost găsit mort marţi seara, de sora sa. Potrivit unor surse, între bărbatul mort şi un cumnat a existat, duminică, un conflict, primul fiind lovit de cel de-al doilea. Decesul bărbatului lovit a survenit după două zile.

Cei doi bărbaţi locuiesc în comuna Paltin, dar în sate diferite. Duminică după-amiază, suspectul ar fi venit la locuinţa cumnatului său, acolo unde locuieşte şi soacra sa, cu scopul de a le propune celor doi să meargă acasă la el pentru a sta cu soţia, întrucât el urma să plece la muncă. Bărbatul a fost refuzat, motiv pentru care între cumnaţi au avut loc nişte discuţii în contradictoriu. Pe fondul acestora, se pare că suspectul şi-a lovit cumnatul cu pumnii şi posibil cu piciorul în zona toracelui. În timpul altercaţiei, suspectul şi-a lovit şi soacra, iar aceasta din urmă a ajuns la spital.

După ceartă şi bătaie, suspectul a plecat la locuinţa sa, fără ca nimeni să sesizeze atunci fapta la poliţie. Luni, oamenii legii au aflat despre incident de la o altă persoană şi au mers la locuinţa victimei pentru a afla ce s-a întâmplat. Rudele şi inclusiv persoana vătămată, după cum ne-au spus surse oficiale, au susţinut că între cei doi cumnați nu s-a întâmplat nimic şi că nu a existat nici o altercaţie. Aceleaşi surse oficiale ne-au spus că bărbatul lovit a refuzat să meargă la spital.

Marţi, bărbatul bătut a fost găsit mort de sora sa şi atunci a fost sesizată Poliţia, dar şi Parchetul. Trupul neînsufleţit al bărbatului bătut a fost dus la Serviciul de Medicină Legală pentru necrospie.

Între timp, anchetatorii au discutat cu persoanele care ştiu ce s-a întrâmplat duminică, inclusiv cu principalul suspect. Acesta a recunoscut că şi-a lovit cumnatul şi soacra, iar luni chiar a vizitat-o pe mama soției sale la spital pentru a-i duce cele necesare şi pentru a o ajuta.

Acum, anchetatorii aşteaptă concluziile medico-legale cu privire la acest caz pentru a vedea dacă există o legătură de cauzalitate între loviturile aplicate victimei şi deces. Abia după aceea se vor lua măsuri, dacă situaţia o va impune.

Reprezentanţii Parchetului de pe lângă Tribunalul Vrancea ne-au confirmat că a fost întregistrat un dosar cu privire la cazul de la Paltin şi că se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de “loviri sau vătămări cauzatoare de moarte”.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here