Cadrele didactice din România ar putea fi evaluate o dată la 10 ani, potrivit declarațiilor făcute de ministrul Educației Naționale, Ecaterina Andronescu, pentru presa centrală. Aceasta intenționează ca una dintre modificările aduse Legii Educației Naționale (LEN) 1/2011 să facă referire la continua perfecționare științifică și didactică a celor care activează în sistemul educațional, așa cum se întâmplă în învățământul japonez. ”Din zece în zece ani, tot corpul profesoral este supus unei evaluări. Examenul pe conţinutul disciplinei pe care profesorul o predă şi examenul de tehnologie pedagogică, pentru că şi aceasta evoluează. Şi atunci, vrem să punem şi noi în viitoarea Lege a Educaţiei această evaluare”, a spus Ecaterina Andronescu. Aceasta și-a fundamentat propunerea și pe faptul că, în mediul universitar, cadrele didactice sunt evaluate anual. ”În învățământul universitar noi facem evaluare anuală. Anual noi trebuie să dăm raportul, ce am făcut un an de zile. Poate că nu anual, dar măcar din câțiva ani în câțiva ani”, spune ministrul.
Totuși, evaluarea din mediul universitar se face în baza unui raport, nicidecum a unui examen. De altfel, și profesorii din mediul preuniversitar trebuie să predea conducerii unității de învățământ în care predă un raport, în baza căruia primește un calificativ. În raportul de activitate anuală, dascălii trec toate activitățile pe care le-au desfășurat, rezultatele pe care le-au obținut la concursurile școlare și extrașcolare, cursurile de calificare pe care le-au urmat etc. Și susținerea gradelor didactice este tot o formă de examinare și perfecționare, pe de o parte. Pe de altă parte, există și cadre didactice care o dată intrate în sistem susțin doar examenul național de definitivat, singurul grad didactic obligatoriu, după care devin angajați pentru totdeauna în sistemul de învățământ, indiferent de performanțe. Învățământul este singurul domeniu bugetar în care devii angajat doar pe baza unui examen național, cel de titularizare.
În Vrancea, cei mai mulți dascăli sunt de acord cu astfel de evaluări periodice, mai ales cei care au rezultate și fac performanță la catedră. De acord este și inspectorul școlar general, profesorul Dorin Cristea. ”Ideea este salutară. Mâine (astăzi-n.r.) avem consfătuire cu doamna ministru și vedem ce se discută. Evaluarea profesorilor trebuie să se facă din când în când. E un lucru de care s-a uitat de tot. Sunt de acord cu evaluarea științifică a cadrelor didactice după ce își dau gradele. Se va hotărî prin lege la cât timp. Aceste evaluări ar trebui făcute în cadrul învățământului universitar, că doar nu ne vom evalua noi între noi! Sunt în sistem persoane care nu au mai făcut nimic după definitivat. Ideea este bună și va pune la treabă cadrele didactice, să se perfecționeze continuu”, a spus, pentru Monitorul de Vrancea, inspectorul școlar general Dorin Cristea.
Cadrele didactice recunoscute pentru performanțele lor la catedră spun că o astfel de selecție în sistemul de învățământ ar pune mai mult la treabă dascălii și s-ar mai face un pic de ”curățenie” în sistem. ”Este nevoie de evaluarea periodică a cadrelor didactice, pentru că unii dintre noi uită de rolul lor la catedră și în viața elevilor. Promovează odată un concurs și pe urmă Dumnezeu cu mila, nu ai ce îi face, e angajat la stat și statul trebuie să îi dea ore până iese la pensie. Nu este corect, învățământul este un domeniu viu, iar mecanismele predării și ale evaluării se schimbă și trebuie să se schimbe în permanență. Să ne gândim cât de mult s-au modernizat tehnicile didactice! Noi încă mai avem în sistem dascăli care cu o mână scriu, cu alta șterg, 50 de minute încontinuu, cu spatele la clasă și cu fața la tablă, fără un contact direct cu elevul, fără empatie, fără emoție, ca să nu mai vorbim de faptul că unii nici nu deschid calculatorul. Sunt titulari în sistem și în caz de restrângere de activitate, Inspectoratul Școlar trebuie să le asigure completarea normei! Mai nou, dascăli intrați în sistem acum 35-40 de ani, cu grad didactic, definitivat, vor să stea cât mai mult în sistem, prelungiri peste prelungiri dacă s-ar putea! Performanța ar trebui să fie primul criteriu în acest sistem în care vocația și știința trebuie să se împletească armonios. Numai o evaluare periodică a personalului de predare din educație i-ar face să țină pasul. Ca orice alt domeniu de activitate, și educația trebuie să se supună schimbării și inovării! Am colegi care nu fac un proiect de lecție, ce e acela un dosar personal? Nu îmi trebuie, eu am 30 de ani la catedră. Ei să știți că trebuie. Eu nu spun să ne umplem de hârtii, că nu aceasta este soluția dar să vrei să progresezi și tu și elevii tăi, să faci performanță, elevii tăi, să promoveze examenele naționale este o chestiune de bun simț. Să nu uităm totuși că avem printre noi dascăli de elită care merită toată recunoștința noastră pentru dăruirea cu care înțeleg să își împlinească menirea”, ne-a spus un cadru didactic.