Focșănenii sunt invitați de Banca Mondială să voteze investițiile prioritare pentru municipiul în care locuiesc. La nivelul Focșaniului, sunt identificate zece proiecte, printre care construcția noului Spital Județean de Urgență, a drumurilor expres către Buzău sau Bacău, realizarea unor noi centuri de ocolire a municipiului sau reabilitarea sistemului de termoficare. Astfel, proiectele identificate de Banca Mondială ca fiind prioritare pentru Focșani sunt: Drumul Expres „Siret” (Focșani – Bacău); Drumul Expres „Siret” (Buzău – Focșani); Construcția nouă a Spitalului Județean de Urgență Focșani – 850 paturi; Construcția Stadionului Tineretului din Municipiul Focșani, Strada Cuza Vodă Nr. 61; Realizarea unor terminale intermodale de transport public urban/ județean/ interjudețean în zona de Nord și de Sud a orașului; Drumul Expres „Milcovia” (Focșani – Brăila – Galați); Modernizarea căii ferate Ploiești – Focșani – Roman; Realizarea unor centuri în zona de Nord și zona de Vest a Municipiului Focșani; Reabilitarea sistemului de termoficare; Drumul TransRegio „Putna” (Focșani – Târgu Secuiesc).
„Banca Mondială, în parteneriat cu Federația Zonelor Metropolitane și Aglomerărilor Urbane din România (FZMAUR) și cu sprijinul autorităților publice subnaționale, a identificat o serie de proiecte cu impact metropolitan pentru București și cele 40 de reședințe de județ din România. În continuare, cetățenii și actorii locali sunt invitați să se implice în ierarhizarea acestor proiecte prin accesarea chestionarului de la linkul următor: https://kwiksurveys.com/s/E7k9AFsk. Această activitate își propune identificarea proiectelor metropolitane care sunt cele mai importante pentru comunitatea locală”, se arată într-o informare a Primăriei Focșani.