Ediția: Duminică 22 Decembrie 2024. Nr 6784
Ediția: Duminică 22 Decembrie 2024. Nr 6784

GALERIE FOTO: Liturghie arhierească în Parohia Milcovul I

Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Ciprian a săvârșit duminică, 27 ianuarie 2019, Sfânta Liturghie în Parohia Milcovul I din județul Vrancea. Împreună cu un sobor de preoți și diaconi, Chiriarhul Buzăului și Vrancei a slujit în biserica „Sfinții Voievozi” din localitate, care împlinește anul acesta 160 de ani de la zidire.

În omilia rostită la finalul Sfintei Liturghii, Înaltpreasfinția Sa a explicat învățăturile desprinse din textul evanghelic al Duminicii a 31-a după Rusalii, care ne-a înfățișat minunea vindecării orbului din Ierihon (cf. Luca 18, 35-43). „Atunci când, din diferite pricini, ajungem să suportăm o suferință, să nu ne revoltăm, să nu cârtim împotriva lui Dumnezeu; să ne purtăm crucea cu nădejde în pronia divină. Altă soluție pentru a ieși din impas nu există decât să te ancorezi cu toată credința în purtarea de grijă a lui Dumnezeu. În al doilea rând, chiar dacă ne-am obișnuit cu boala, să nu ne pierdem speranța. Nu știm noi când Dumnezeu, ca urmare a rugăciunilor noastre, ne cercetează și ne dăruiește vindecarea fizică. Însă, dacă nu se întâmplă să dobândim tămăduirea trupească, în mod cert, o dobândim pe cea sufletească. Iar vindecarea sufletului înseamnă izbăvirea de păcat, pentru că păcatul este boala sufletului, care întrerupe comuniunea noastră cu Dumnezeu”, a subliniat Părintele Arhiepiscop Ciprian.

Corul Psaltic Misionar „Sfântul Roman Melodul” al Eparhiei Buzăului și Vrancei a oferit răspunsurile la strană. Lăcașul de cult din satul Milcovul, cu hramul „Sfinții Voievozi”, a fost construit în anul 1859. În perioada 2008-2012, s-au efectuat ample lucrări de renovare a bisericii, prin osteneala preotului paroh Emanuel Hanganu, ajutat de membrii Consiliului și Comitetului parohial. Slujba de resfințire a lăcașului de închinare a avut loc în data de 19 august 2012.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?