Ediția: Luni 23 Decembrie 2024. Nr 6785
Ediția: Luni 23 Decembrie 2024. Nr 6785

GALERIE FOTO: Handbal – Amical spectaculos în sala LPS Focșani!

 

  • Lupii Negri Focșani – CSM Emil Adjud 26-25 (17-11)

 Formații

          Lupii Negri Focșani: Robert Ionică, Adrian Marin, Dragoș Bîcu, Mihai Pilă, Dan Rusu, Petrică Vasilache, Virgil Iordache, Alin Dumbravă, Georgian Mocanu, Lilian Gheorghe, Deleș Belea, Valentin Zarzalin, Răzvan Anca, Cornel Bobeică, Gigi Nelu, Silviu Răvoiu, Dragoș Șimon, Adrian Stanciu.

          CSM Emil Adjud: Ion Avram, Florin Olaru, Dan Ciula, Lucian Olaru, Bogdan Sîsîeac, Narcis Petrea, Narcis-Corneliu Petrea, Mihai Munteanu, Adrian Dumitru, Radu Gafton, George Tănase, Puiu Paharnicu, Daniel Avădănii.

          Antrenori, Emil Dumitru și Gheorghiță Galan.

Arbitri, Radu Vasile și Cătălin Danciu.

 

Echipele de handbaliști ieșiți din activitatea competițională ale Focșaniului și Adjudului s-au întâlnit pentru un joc amical, sâmbătă, 26 ianuarie, în sala Liceului cu Program Sportiv. A fost a doua partidă între cele două grupări, prima, în decembrie 2018, de la Adjud, fiind adjudecată de gazde. Și meciul de sâmbătă a început într-o manieră ce indica drept câștigătoare formația oaspete, care a început fulminant și a luat repede un avans de patru goluri: 6-2. Schimbarea de portar la Lupi – a intrat Dan Constantin Rusu – și contrele fără posibilitate de replică marca Gigi Nelu au inversat cursul jocului: s-a ajuns la 11-7. Apoi adjudenii au recuperat până la 12-10, însă în pauză s-a intrat cu 17-11! În partea a doua disputa a fost echilibrată, cu oaspeții mai eficienți însă, și întâlnirea s-a încheiat cu un cinstit 26-25. Cu puțin efort, cele două echipe puteau termina la egalitate, dar au fost mulțumite și așa.

Am spus handbaliști retrași din activitatea competițională și nu foști, pentru că mai mulți dintre jucătorii care au evoluat sâmbătă în sala LPS ar putea evolua cu lejeritate pentru echipe din Divizia A! La adjudeni, cu certitudine portarul Radu Gafton sau excelenta extremă George Tănase, ambii încă foarte tineri pentru handbal, la focșăneni, Dan Rusu, Răzvan Anca, Petrică Vasilache, Gigi Nelu. Însă toți jucătorii  care au intrat în teren sâmbătă au arătat că vin din școli de handbal de bună calitate, că încă mai pot arăta prin joc frumsețea acestui sport care îi menține tineri nu doar în spirit! Că sunt handbaliști, adică.

A fost un amical spectaculos ce argumentează consistent ideea că astfel de echipe sunt necesare pentru jucătorii care nu mai participă la competiții oficiale, dar și pentru cei care doar apreciază handbalul. Iar sâmbătă, în sala LPS Focșani au fost numeroși spectatori aflați într-o asemenea ipostază!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?