Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786
Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786

GALERIE FOTO: Gimnaste focșănene, la a 44-a ediție a ”Grand Prix de la Ville de Nîmes”

Orașul Nîmes din Franța a găzduit sâmbătă, 26 ianuarie, competiția cu mare tradiție în gimnastică – ”Grand Prix de Ville de Nîmes”, ajunsă în acest an la ediția a 44-! A fost un eveniment internațional la care au participat din România delegații de sportive și antrenori din Focșani și Bârlad, alături de concurente din Franța, Italia, Anglia, Belgia, Spania, Ucraina, Slovenia, Surinam, Olanda, Elveția, Portugalia, Suedia, Germania. 

Competiția a fost organizată în patru concursuri, cluburile din România participând la întreceri diferite. Fetele de la CSS Focșani au concurat în ”Cupa Jean Capo Poussine/Benjamines” alături de sportive din Germania, Anglia, Italia, Elveția, Franța, Suedia, Belgia.

În formula Raisa Chivu, Cătălina Munteanu – antrenori, Dionița Vulcan și Dănuț Vulcan, Ana Maria Munteanu, Simona Pavel – antrenori, Mirela Țugurlan Danțiș, Florin Roșioru, echipa de la Focșani s-a clasat a patra.

Profesoara DoinițaVulcan a fost arbitră la Grand Prix de la Ville de Nîmes.

După concurs, profesorul Florin Roșioru,coordonatorul secției de gimnastică a CSS Focșani mi-a spus: ”Am participat pentru prima dată la o competiție internațională oficială. Sunt bucuros că am putut fi prezenți la Grand Prix-ul de la Nîmes, sunt mulțumit de rezultatele obținute și doresc să le felicit pe sportive pentru că au dat dovadă de spirit de echipă, care a fost omogenă, compactă. Am fost însoțiți la această competiție de inspectorul școlar pentru educație fizică și sport, doamna profesoară Vica Mincă, și îi mulțumesc și cu acest prilej pentru susținerea sportului de performanță”! 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?