Rochiile create de Yves Saint Laurent pentru actriţa Catherine Deneuve, vândute cu peste 1 milion de dolari

0
33

Rochiile create de Yves Saint Laurent pentru actriţa franceză Catherine Deneuve şi pentru femeia de afaceri libaneză Mouna Ayoub, considerate o veritabilă incursiune în patru decenii de istorie prestigioasă a modei, au fost vândute la o licitaţie organizată joi la Paris cu sumele de 1,02 milioane de dolari (900.000 de euro) respectiv 453.000 de dolari (400.000 de euro), taxe incluse, informează AFP.

În cadrul acestei licitaţii organizate de casa Christie’s, actriţa Catherine Deneuve, care a sărbătorit recent împlinirea vârstei de 75 de ani şi prietenă apropiată a creatorului de modă Yves Saint Laurent, a decis să îşi vândă aproape toate creaţiile vestimentare semnate de celebrul designer, după vânzarea vilei sale din Normandia, unde îşi păstra această garderobă spectaculoasă.

Un număr de 129 de loturi au fost propuse spre vânzare în elegantele saloane ale sediului pe care casa Christie’s îl deţine pe Bulevardul Matignon din Paris. Licitaţia a durat cinci ore. 90% dintre loturi au înregistrat preţuri de vânzare considerabil mai mari în raport cu preţurile de pornire.

„Această săptămână de expoziţii şi licitaţia în sine mi-au depăşit aşteptările. Casa Christie’s a adus un omagiu talentului lui Yves Saint Laurent, prezentând creaţiile sale într-o manieră rafinată”, a declarat Catherine Deneuve.

Francois de Ricqles, preşedintele filialei franceze a casei Christie’s, a vorbit despre „triumful” unei licitaţii ce „onorează doi artişti legendari francezi, care reprezintă gloria acestei ţări”. O rochie de seară din prestigioasa colecţie rusească din sezonul 1977-1978 a fost vândută cu 52.500 de euro, depăşind de 10 ori estimările specialiştilor şi devenind astfel articolul cu cel mai mare preţ de vânzare din această licitaţie. O rochie scurtă, cu franjuri brodaţi cu perle, care a făcut parte din colecţia haute couture a sezonului primăvară-vară 1969, pe care celebra actriţă franceză a purtat-o atunci când s-a întâlnit prima dată cu regizorul Alfred Hitchcock, a fost vândută cu 42.500 de euro (preţul estimativ era cuprins între 3.000 şi 5.000 de euro).

O licitaţie online, ce propune alte 140 de creaţii vestimentare din garderoba actriţei Catherine Deneuve, se va încheia pe 30 ianuarie, la miezul nopţii.

În ceea ce priveşte colecţia deţinută de Mouna Ayoub, vândută de casa de licitaţii Cornette de Saint-Cyr, organizatorii au obţinut încasări de 400.000 de euro (taxe incluse). O haină din mătase „Iris”, vândută cu 175.500 de euro, a stabilit un preţ record pentru un articol vestimentar semnat Yves Saint Laurent. Acea haină, inspirată din tablourile lui Van Gogh, a făcut parte din colecţia haute couture a sezonului de vară 1988 şi a fost realizată din organdi brodat cu perle şi panglici vopsite. O vestă Versailles, considerată un omagiu adus atelierului de broderie Maison Lesage, realizată în 1990, a fost vândută cu 48.100 de euro.

Alături de poşete şi accesorii, aproximativ 100 de ţinute vestimentare haute couture au fost propuse spre vânzare.

Mouna Ayoub, personalitate a vieţii mondene franceze, „a alcătuit o colecţie remarcabilă, având mereu dorinţa de a susţine creaţia, savoire-faire-ul francez şi meseriile din domeniul artei, prin intermediul experţilor în broderie, decoratorilor cu pene şi specialiştilor în accesorii”, au declarat reprezentanţii casei Cornette de Saint-Cyr.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here