Ediția: Vineri 14 martie 2025 Nr. 6835
Ediția: Vineri 14 martie 2025 Nr. 6835

Băiat de 14 ani, în arest la domiciliu după ce a furat bunuri din mai multe taxiuri

Un minor de 14 ani, reținut joi pentru comiterea mai multor infracțiuni de furt, a fost plasat în arest la domiciliu de magistrații Judecătoriei Focșani. Decizia nu este definitivă. „(…) respinge ca neîntemeiată propunerea Parchetului de pe lângă Tribunalul Vrancea, de luare a măsurii arestării preventive a inculpatului V(…) C(…) G(….). (…) dispune luarea faţă de inculpatul (…), în prezent aflat in Arestul I.P.J. Vrancea, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat (…) (20 acte materiale) (…) a măsurii preventive a arestului la domiciliu pe o durată de 30 de zile, începând cu data de 18.01.2019, ora 22.10 şi până la data de 16.02.2019, inclusiv (…) impune inculpatului (…) obligaţia să nu părăsească imobilul situat în Focşani (…) (la numitul V(…) Ş(…), tatăl inculpatului) fără permisiunea organului judiciar care a dispus măsura sau in fata căruia se află cauza. (…) pe durata măsurii arestului la domiciliu, inculpatul trebuie să respecte următoarele obligaţii: a)să se prezinte în faţa organului de urmărire penală, a judecătorului de drepturi şi libertăti, a judecătorului de cameră preliminară sau a instantei de judecată ori de câte ori este chemat; b)să nu comunice cu inculpaţii S(…) V(…) M(…) şi C(…) I(…) L(…). (…) atrage atenţia inculpatului (…) că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a măsurii sau a obligaţiei ce îi revine, măsura arestului la  domiciliu poate fi înlocuită cu măsura arestării preventive. (…) Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la pronunţare. Pronunţată în camera de consiliu, azi, 18.01.2019, orele 15.00“, este decizia instanței de judecată.

Potrivit unui comunicat al IPJ Vrancea, minorul plasat în arest la domiciliu ar fi acționat împreună cu alții pentru comiterea mai multor furturi. Ei spărgeau mașini pe raza municipiului Focșani, în cele mai multe cazuri taxiuri. „Poliţiştii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Focșani au identificat patru minori, bănuiți în mai multe cauze de furt din auto săvârşite pe raza municipiului Focșani, în perioada 3-11 ianuarie a.c.. (Pe) 17 ianuarie, în urma activităților investigative desfășurate, polițiștii au reușit identificarea a patru minori, de 14 și 15 ani, bănuiți de săvârșirea mai multor furturi din auto pe raza municipiului Focșani,  în perioada 3-11 ianuarie a.c.. Din cercetări s-a stabilit faptul că în timpul nopții, cei patru minori se deplasau pe străzile din municipiul Focșani iar unul dintre aceștia, în vârstă de 14 ani, din județul Tulcea, prin forțarea butucului portierei, ar fi pătruns în interiorul a 18 autoturisme, majoritatea taxiuri, de unde ar fi sustras diverse bunuri, timp în care ceilalți minori ar fi supravegheat zona. Ulterior, valorile sustrase ar fi fost împărțite între cei în cauză, prejudiciul ridicându-se la peste 5700 lei. Pentru documentarea activității infracționale a celor în cauză polițiștii au efectuat patru percheziții domiciliare, două pe raza municipiului Tulcea și două pe raza municipiului Focșani. (…) Activitățile au beneficiat de sprijinul Direcției Operațiuni Speciale, polițiștilor din cadrul Biroului de Investigații Criminale Tulcea precum și al luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale Vrancea.  Poliţiştii continuă cercetările pentru documentarea întregii activităţi infracţionale a acestora“, au transmis reprezentanțiiIPJ Vrancea.

 

Sfaturi de la polițiști:

NU lăsați o invitație la furt hoților!

Pentru a preveni furturile din auto, poliţiştii vrânceni vă recomandă:

– nu parcaţi autoturismul în zone neiluminate, hoţii pot acţiona nestingheriţi;

– nu lăsaţi în interiorul autoturismului acte sau alte valori;

– în timpul zilei asiguraţi-vă autoturismul prin blocarea tuturor portierelor;

– când părăsiţi autoturismul, chiar pentru un minut, nu vă zgârciţi cu timpul dumneavoastră şi asiguraţi portierele;

– nu lăsaţi în autoturism bunuri de valoare, genţi sau lucruri ce ar putea trezi interesul hoţilor; aceştia acţionează atât în parcările aglomerate cât şi din mers, încercând portierele maşinilor staţionate;

– dacă la bordul autoturismului aveţi montată aparatură electronică de valoare, gen sisteme de navigaţie, staţii auto, este indicat să fie luate în casă pe timpul nopţii;

– nu lăsaţi în autoturism actele maşinii;

– nu lăsaţi în maşină bani, cărţi de credit, ordine de plată sau alte obiecte; obiceiul de a lăsa în torpedou banii, atrage de obicei atenţia;

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?