Ediția: Joi 26 Decembrie 2024. Nr 6785
Ediția: Joi 26 Decembrie 2024. Nr 6785

Gorj: Salvamontiştii au intervenit, la nivel naţional, la aproape 750 de acţiuni de salvare în luna decembrie

Salvamontiştii din ţară au fost solicitaţi să intervină la aproximativ 750 de acţiuni de salvare şi de acordare a primului ajutor pe parcursul lunii decembrie, fiind salvate peste 800 de persoane, potrivit preşedintelui Asociaţiei Naţionale a Salvatorilor Montani din România şi Consiliului Serviciilor Publice Salvamont, Sabin Cornoiu.

Conform acestuia, luna decembrie, fiind o lună de atât de debut, cât şi de vârf a sezonului de iarnă, caracterizată printr-un număr foarte de turişti pe munte, a impus asigurarea asistenţei de salvare montană la un nivel maxim, zilnic un număr de 350 – 500 de salvamontişti aflându-se la datorie în zonele montane cu afluenţă turistică mare, în zonele de practicare a sporturilor de iarnă, în punctele medicale şi de intervenţie din circa 90 de posturi şi baze salvamont. „În această perioadă, salvamontiştii au fost solicitaţi să intervină în 747 de acţiuni de salvare şi de acordare a primului ajutor medical, acţiuni în care au fost salvate 804 persoane. Dintre acestea, 288 de persoane accidentate au fost predate, pentru transport de urgenţă la unităţile medicale de specialitate, serviciilor SMURD sau de Ambulanţă, o persoană, elicopterului SMURD, iar 4 victime, serviciilor IML. Prin Dispeceratul Naţional Salvamont-Vodafone au fost primite, direct, 480 de apeluri prin care anunţau accidente montane, restul apelurilor de urgenţă fiind primite şi preluate de către salvamontişti prin Serviciul Unic de Urgenţă 112 sau prin dispeceratele locale ale echipelor salvamont”, a precizat Sabin Cornoiu.

De asemenea, în cursul lunii decembrie s-au primit 1.259 de apeluri prin care se solicitau informaţii despre zona montană, dintre acestea 712 fiind înregistrate la Dispeceratul National Salvamont-Vodafone, restul de 547 apeluri fiind făcute direct structurilor salvamont locale sau judeţene. În cadrul celor 39 de structuri Salvamont din România, singurele structuri abilitate oficial şi care deţin personal pregătit profesional şi atestat pentru a interveni pentru salvarea persoanelor accidentate în zona montană, activează un număr de circa 800 de salvatori montani atestaţi, dintre care aproape 300 sunt salvatori montani angajaţi.

Cunoscând specificul şi numărul mare de intervenţii din sezonul de iarnă, în toate staţiunile din ţară ce deţin domenii de practicare a sporturilor de iarnă, în bazele, posturile şi refugiile salvamont, serviciile salvamont vor continua să asigure efective maxime de salvatori montani, astfel încât să se reuşească intervenţia cu operativitate în situaţia producerii de accidente.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?