GALERIE FOTO: Elevii de la CSEI „Elena Doamna“, activități deosebite cu ocazia Zilei Culturii Naționale

0
283

Elevii Centrului Școlar pentru Educație Incluzivă (CSEI) „Elena Doamna” Focșani au marcat, marți, însemnătatea Zilei Culturii Naționale. Astfel, într-un cadru festiv, coordonați de către profesorii de limba și literatura română și bibliotecarul unității de învățământ, Didina Enache, care le-a oferit suportul material pentru desfășurarea întregii activități, aceștia au participat cu interes și au răspuns provocării lansate de organizatori.

Conform datelor furnizate de Ioana Cherciu, directoarea CSEI „Elena Doamna” Focșani, activitatea s-a desfășurat în două etape. Într-o primă etapă, elevii, implicați activ, au vizionat materiale pe suport electronic despre viața și opera scriitorului, reușind astfel să-și reamintească principalele evenimente din viața acestuia. A doua etapă s-a desfășurat sub forma unui concurs, care a presupus completarea unei cronologii și a unui rebus. Câștigătorii concursului au fost premiați și recompensați cu aplauze din partea susținătorilor, cu diplome și dulciuri.

Scopul activității a fost stimularea și valorificarea interesului elevilor și cadrelor didactice față de opera poetului național. Obiectivele activității au fost afirmarea și promovarea creației eminesciene, creșterea interesului față de poezia eminesciană. Cu emoție și entuziasm, elevii claselor primare și gimnaziale de la Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă „Elena Doamna“ au desfășurat o activitate de stimulare cognitivă, dedicată Zilei Culturii Naționale, dar și poetului fără pereche Mihai Eminescu. Elevii au descoperit cu prilejul acestei activități semnificația cuvântului „cultură“, subliniindu-se rolul, locul și importanța culturii românești în cultura universală. Poetul național Mihai Eminescu a fost prezent în activitate prin poeziile sale de neegalat. Activitatea s-a desfășurat în cadrul comisiei metodice a profesorilor educatori, unde elevii cu deficiențe de auz au beneficiat și de interpretare mimico-gestuală.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here