Hunedoara: Pericolul de avalanşe se menţine; în Parâng, vântul a suflat cu 100 km/h

0
74

Telescaunul care urcă din Petroşani spre staţiunea Parâng, dar şi instalaţiile de transport pe cablu de pe pârtii au fost oprite marţi din cauza viscolului cu rafale de vânt care au ajuns la 100 de kilometri la oră, salvamontiştii apreciind că riscul major de avalanşe se menţine în toate masivele muntoase din judeţul Hunedoara. „În cursul dimineţii de marţi, a fost o vreme foarte urâtă în Parâng. Vântul a suflat în rafale care au ajuns şi la 100 de km/h. Telescaunele nu au funcţionat. Spre prânz, parcă vremea s-a mai liniştit”, a declarat, pentru AGERPRES, şeful Salvamont Petroşani, Remus Popescu.

Potrivit acestuia, vântul puternic a mutat zăpada şi a determinat formarea de troiene, care măsoară 2-3 metri. O situaţie relativ similară s-a întâlnit şi în staţiunile Râuşor, din Retezat, şi Straja, din Masivul Vâlcan, însă în aceste zone rafalele de vânt nu au fost atât de intense. „Se menţine încă riscul major de avalanşă în toate masivele montane din judeţul Hunedoara. De aceea, le recomandăm turiştilor să rămână în staţiuni şi să nu plece pe trasee pentru că se pot rătăci din cauza viscolului”, a afirmat şeful Serviciului Public Judeţean Salvamont Hunedoara, Ovidiu Bodean.

Potrivit acestuia, stratul de zăpadă pe văi are o grosime de circa doi metri, iar în celelalte zone media acestuia este cuprinsă între 1,2 şi 1,5 metri.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here