Indonezia – O companie aeriană oferă concerte live în timpul zborurilor

0
9

Compania aeriană naţională indoneziană Garuda a început să testeze concertele live în timpul zborurilor, o strategie de vânzări care vizează atragerea de noi clienţi, relatează joi AFP. Pasagerii care călătoresc pe anumite rute din Indonezia pot asista în timpul zborurilor la concerte susţinute la o altitudine de 10.000 de metri, destinate în special tinerilor cunoscuţi drept ”mileniali”, „care doresc o experienţă aeriană diferită”, a explicat pentru AFP purtătorul de cuvânt al Garuda, Ikhsan Rosan. Compania a organizat miercuri primul său concert în aer, susţinut de doi muzicieni, în timpul unui zbor intern între capitala Jakarta şi insula Bali.

Concertele sunt prevăzute să dureze între zece şi cincisprezece minute şi ar putea contribui la promovarea noilor talente, a explicat reprezentantul Garuda. Deşi pentru unii poate fi o experienţă de neuitat, alţi pasageri pot întâmpina cu reticenţă astfel de evenimente. În 2017, iniţiativa companiei aeriene americane Southwest de a organiza concerte în timpul zborurilor sale a provocat reacţii diferite, unii pasageri declarând că preferă să nu fie deranjaţi şi că doresc să profite de timpul petrecut în aeronave pentru a dormi sau a citi.

Indonezia, un arhipelag format din aproximativ 17.000 de insule, are una dintre pieţele de servicii de transport aerian cu cea mai rapidă creştere, marcată însă de îngrijorările exprimate în ceea ce priveşte siguranţa după prăbuşirea unei aeronave a companiei Lion Air în luna octombrie, accident în urma căruia şi-au pierdut viaţa 189 de persoane. Garuda a dat asigurări că au fost luate toate măsurile de precauţie necesare pentru ca evenimentele live să nu prezinte riscuri, iar echipajele de însoţitori de zbor au fost instruite în acest sens. „În caz de turbulenţe, cântăreţul va fi invitat să ia loc”, a subliniat Ikhsan Rosan.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here