Un om al străzii a fost dus de polițiștii focșăneni la adăpostul Crucii Roșii din cartierul Bahne. Acesta a fost găsit pe Bulevardul Unirii. „O viață de om al străzii, bătut de soartă, salvată de poliție, pe Bdul Unirii nr. 3 de pe treptele clinicii medicale. Dormea la -7 grade cu o pătură pe cap și erau slabe șanse să prindă dimineața viu”, ne-a transmis, alături de două fotografii, un cititor. Informația ne-a fost confirmată de agent șef adjunct de poliție Paula Enache, de la Biroul de presă al IPJ Vrancea. A fost vorba de un bărbat de 36 de ani, din Craiova, găsit marți seara, la ora 22.10, de o patrulă a Biroului de Ordine Publică din cadrul Poliției Municipiului Focșani. Există, de altfel, un protocol conform căruia acești oameni sunt duși de polițiști sau jandarmi la adăposturile Crucii Roșii sau la spital, dacă prezintă probleme de sănătate.