AEP: 18.937.058 de cetăţeni cu drept de vot sunt înscrişi în Registrul electoral

0
39

Numărul total de cetăţeni cu drept de vot înscrişi în Registrul electoral la data de 31 decembrie este de 18.937.058, cu 5.211 mai puţini faţă de precedenta informare publică realizată de Autoritatea Electorală Permanentă (AEP), pe 30 noiembrie, când figurau 18.942.269 de alegători.

AEP precizează într-un comunicat remis AGERPRES că, în perioada 1-31 decembrie 2018, la nivelul primăriilor au fost operate în Registrul electoral următoarele radieri: 23.494 de persoane au fost radiate ca urmare a decesului, conform prevederilor art. 37 din Legea nr. 208/2015 privind alegerea Senatului şi a Camerei Deputaţilor, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Autorităţii Electorale Permanente, cu modificările şi completările ulterioare şi 88 de persoane au fost radiate ca urmare a încadrării în prevederile art. 39 din aceeaşi lege, referitor la radierea din Registrul electoral a alegătorilor cărora li s-a interzis exercitarea dreptului de a alege sau au fost puşi sub interdicţie.

Potrivit sursei citate, 152 de persoane au redobândit drepturile electorale ca urmare a expirării perioadei de radiere. Numărul de alegători care au împlinit 18 ani în aceeaşi perioadă este de 18.219, aceştia fiind înscrişi în Registrul electoral din oficiu, de către Autoritatea Electorală Permanentă, pe baza comunicării Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date. AEP menţionează că, din totalul de alegători români care figurează în Registrul electoral, 18.266.131 au domiciliul sau reşedinţa în ţară, iar 670.927 au domiciliul în străinătate şi sunt posesori de paşaport CRDS.

Potrivit Legii nr. 208/2015, Registrul electoral este un sistem informatic naţional de înregistrare şi actualizare a datelor de identificare a cetăţenilor români cu drept de vot şi a informaţiilor privind arondarea acestora la secţiile de votare. Registrul electoral este structurat pe judeţe, municipii, oraşe, comune, pentru cetăţenii români cu domiciliul sau reşedinţa în ţară. Persoanele autorizate să efectueze operaţiuni în Registrul electoral cuprinzând cetăţenii români cu domiciliul sau reşedinţa în ţară sunt primarii sau persoanele desemnate de către primari, prin dispoziţie, conform legii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here