Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786
Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786

Record Guinness obţinut de Mexic pentru cel mai mare colac tradiţional de Ziua Regilor Magi

Universitatea Vizcaya de las Americas din municipiul mexican Saltillo a înregistrat duminică, când s-a sărbătorit Ziua Regilor Magi, un record Guinness cu cel mai mare colac (roscon) tradiţional din lume, măsurând 2.065,43 de metri, relatează EFE. „A fost un roscon de 2.065,43 de metri, care a doborât recordul anterior deţinut de Elveţia, cu cozonacul de 973,24 de metri din 2011”, a declarat pentru EFE Carlos Tapia, reprezentantul oficial al Guinness World Records pentru America Latină. Potrivit lui Tapia, la elaborarea acestei prăjituri tipice pentru Ziua Regilor Magi (6 ianuarie) au participat aproape 300 de voluntari, care au lucrat, începând din 2 ianuarie, până la 14 ore pe zi.

La Saltillo, capitala statului Coahuila, universitatea a primit sprijinul municipalităţii pentru elaborarea acestui colac tradiţional. Potrivit lui Rolando Franco, responsabil cu comunicarea din cadrul Universităţii, „rosconul” a întrunit toate ingredientele tradiţionale: făină, zahăr, lapte, ouă şi fructe. Universitatea are o lungă tradiţie în pregătirea unor colaci uriaşi de Ziua Regilor, însă demersul din acest weekend a presupus o uriaşă provocare ca urmare a dimensiunii impresionante a cozonacului.

După trei zile de preparare, recordul Guinness a fost certificat duminică şi mii de invitaţi au degustat cozonacul regilor (în formă de coroană), cu o grosime de 10 cm şi o lungime de peste 2 000 de metri. „A fost prezentat colacul şi au fost invitaţi toţi cei care au dorit să participe la degustare. Au venit peste 3.000 de persoane”, a precizat Franco. În colac au fost ascunse peste 7.000 de figurine reprezentându-l pe pruncul Iisus.

Potrivit tradiţiei mexicane, cel care găseşte o astfel de figurină trebuie să invite oaspeţi la masă pe 2 februarie, de Ziua Fecioarei din Candelaria.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?