Măsuri pentru prevenirea apariției pestei porcine africane

0
147

Veterinarii vrânceni le recomandă măsuri speciale de biosecuritate crescătorilor de porci din județ din cauza evoluției pestei porcine africane și confirmarea focarului de la Gugești. Direcția Sanitar Veterinară și Pentru Siguranța Alimentelor Vrancea informează toți crescătorii și gospodăriile ale populației că trebuie respectate mai multe măsuri de biosecuritate pentru a evita riscul de îmbolnăvire :

–         Sunt interzise circulația și transportul porcilor pe drumurile publice sau private, excluzând, dacă este necesar, drumurile de deservire a exploatațiilor , cu excepția aprobării de către autoritățile competente (această interdicție nu trebuie să se aplice la tranzitul de porci pe cale rutieră sau feroviară, fără descărcare sau oprire);

–         Orice persoană care intră sau iese din exploatațiile de porcine trebuie să respecte măsurile de igienă adecvate, necesare pentru a reduce riscul de propagare a virusului pestei porcine africane (PPA);

–         Porcii vor fi ținuți în interiorul curților, doar în spații îngrădite, fără a fi lăsați liberi în afara acestora și fără posibilitatea de a veni în contact cu porci mistreți inclusiv cei vânați sau morți, sau cu proprietari străini care dețin porci domestici;

–         Porcii nu trebuiesc hrăniți cu resturi alimentare/lături/ ce conțin resturi de la carnea de porc gătită în familie;

–         Se interzice scoaterea scroafelor/vierilor din exploatație în scopul montei cu animale din altă exploatație;

–         Se interzice hrănirea animalelor sau folosirea de așternut cu iarbă ori fân provenite din zonele aflate sub restricții;

–         Orice modificare în starea de sănătate a porcilor, din propria exploatație sau din exploatațiile limitrofe (moarte rapidă, intervenită într-un timp extrem de scurt, temperatură foarte ridicată, roșeață sau învinețirea pielii, a marginilor urechilor, a vârfului picioarelor, a abdomenului și pieptului, lipsa poftei de mâncare, apatie, împleticire în mers, etc.) chiar și numărul animalelor moarte, vor fi notificate medicului veterinar de liberă practică din localitate ori DSVSA Vracea.

Pesta Porcină Africană este o boală mortală pentru porcii care se îmbolnăvesc, neexistând vaccin, singura cale de a evita riscul de îmbolnăvire fiind respectarea unor măsuri de biosecuritate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here