Un bărbat din Bolotești a vrut să se sinucidă, unul din Vulturu s-a automutilat, o tânără a consumat etnobotanice

0
4406

Un număr mare de vrânceni a ajuns la Unitatea de Primire Urgențe (UPU) a Spitalului Județean la sfârșitul săptămânii trecute. În cursul zilei de sâmbătă nu mai puțin de 121 de persoane au trecut pragul UPU, pentru îngrijiri medicale. Printre acestea s-a numărat și un bărbat în vârstă de 32 de ani, din comuna Bolotești, care a încercat să se sinucidă. Potrivit buletinului de presă al Spitalului Județean, tânărul înghițise mai multe pastile. Medicii i-au recomandat acestuia consult psihiatric.

Un bărbat în vârstă de 42 de ani, din comuna Vulturu, a avut, de asemenea, nevoie de consult psihiatric, după ce a ajuns la UPU cu „tulburări de comportament și plagă tăiată antebraț stâng prin automutilare”. În noaptea de sâmbătă spre duminică, în jurul orei 03:15, o tânără în vârstă de 19 ani, care manifesta stare generală de rău, a fost adusă la UPU. Potrivit buletinului de presă al Spitalului Județean, tânăra consumase etnobotanice.

Și în cursul zilei de duminică un număr mare de persoane a solicitat îngrijiri medicale la UPU, în total fiind vorba de 105 persoane. Potrivit buletinului de presă al Spitalului Județean, patru bărbați au fost aduși duminică la UPU după ce au fost victimele unor agresiuni fizice. În cursul nopții de duminică spre luni, un tânăr în vârstă de 18 ani, din comuna Cotești, a fost adus la UPU cu arsuri de gradul II, prin flacără, în regiunea coapselor și brațelor. Tânărul a fost internat pentru îngrijiri medical de specialitate în cadrul secției de Chirurgie Plastică.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here