GALERIE FOTO: Sportul vrâncean în 2018. Handbalul – la maximul istoric al performanței de până acum!

0
152

Handbalul vrâncean a atins, în 2018, un maxim istoric al performanței echipelor: seniorii de la CSM Focșani 2007 au urcat până în semifinalele Cupei României, acolo unde nu a mai ajuns nici o grupare sportivă din județ. Iar în turneul final al competiției, care va avea loc la Focșani, în Sala Polivalentă, în zilele de 9 și 10 ianuarie, performanța poate fi depășită, pentru că la acest nivel, indiferent de valoarea combatantelor, orice deznodământ este posibil!

Anul care a trecut s-a încheiat pentru handbalul de seniori cu CSM Focșani 2007 pe loc de play-off în Liga Națională, o altă reușită în premieră pentru o echipă vrânceană, după ce focșănenii evitaseră, la finalul ediției trecute a campionatului, pentru prima oară, barajul pentru rămânerea pe prima scenă a handbalului din România.

Pentru cei care au urmărit cu atenție evoluția handbalului de seniori la Focșani în ultimii ani, performanțele din 2018 apar ca firești, chiar necesare, pentru că vin pe fondul unei bogate tradiții, potențate, începând cu 2012-2013, de un program pe termen lung în care promovarea în Liga Națională era prevăzută pentru 2016. Așteptatul eveniment, pentru că asta a fost promovarea, s-a produs cu un an mai devreme, semn că a fost judicios pregătit și că putea să genereze un proiect mai ambițios. Ceea ce s-a și întâmplat, conducerea CSM Focșani 2007 și a echipei, cu susținerea Consiliului Local și  Primăriei Municipiului reușind să crească valoarea lotului și a echipei în ansamblu prin transferuri, pregătire și participarea la jocurile din Liga Națională. Este de observat că în lotul de astăzi există mulți dintre jucătorii cu care echipa Focșaniului a promovat. Transferurile care au fost făcute au adus handbaliști de bună calitate, care au fost ajutați să se integreze într-o manieră de joc și într-un mecanism funcțional ce a produs rezultate apreciabile.           Practic, în această perioadă nu a fost jucător transferat la care să se renunțe din cauza lipsei de valoare! A fost profesionalizat mai consistent managementul întregii activități a echipei, înainte de toate prin implanturile aduse băncii tehnice – antrenor secund – Bogdan Voica, antrenor pentru pregătirea fizică – Alexandru Acsinte, iar din vara trecută, un nou antrenor principal – Sandu Iacob. Iar fostul antrenor principal, cel care a inițiat și a lucrat ca proiectul de dezvoltare a handbalului focșănean să fie pus în practică, profesorul Viorel Ciubotaru, a preluat atribuțiile de antrenor – director tehnic al echipei.

CSM Focșani 2007 a ajuns la un nivel de exprimare handbalistică de bun nivel. Are jucători de calitate, are un joc plăcut, de multe ori eficient, are rezultate. Poate cu siguranță mai mult. Și își propune mai mult pentru că are condiții să o facă. Dar și pentru a răspunde încrederii primite de la cei ce asigură aceste condiții. Înainte de toate, pentru a răspunde încrederii pe care i-o acordă publicul său, poate cel mai frumos public de handbal din România. Un public impresionant, pe care și l-a fidelizat, care a adoptat echipa și ce reprezintă în sine o performanță cel puțin la fel de importantă a handbalului focșănean ca și promovarea în turneul final al Cupei României sau așteptata clasare pe loc de play-off la finalul ediției de campionat 2-18-2019.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here