Braşov: Indisciplina, neadecvarea la dificultatea pârtiei, viteza – cauzele producerii accidentelor pe pârtiile din Poiană

0
125

Indisciplina de pe pârtii, neadaptarea ştiinţei schiului la dificultatea pârtiei, viteza neadecvată pe pârtiile uşoare, unde schiorii merg cu o viteză foarte mare, sunt cauzele producerii majorităţii accidentelor pe pârtiile de schi din Poiana Braşov, a declarat luni, într-o conferinţă de presă, şeful Serviciului Public Local Salvamont Braşov, Sorin Păltânea. ”Am avut o perioadă de început de an foarte aglomerată, dar ziua de cinci ianuarie a fost cea mai grea cu un număr de 20 de accidente pe pârtii, din cele 58 care s-au petrecut în intervalul 1-6 ianuarie, unele destul de grave, cu leziuni de membre inferioare până la traumatisme cranio-cerebrale. Marea majoritate a accidentelor sunt cauzate de indisciplina de pe pârtii, de neadaptarea ştiinţei schiului la dificultatea pârtiei pe care intri şi la o viteză neadecvată, mai ales pe pârtiile uşoare unde schiorii merg cu o viteză foarte mare. Aş dori ca munca salvamontiştilor să fie foarte bine înţeleasă. Este o muncă de a scoate un om dintr-un necaz foarte mare de pe munte. Scoaterea de pe pârtia de schi nu se face cu elicopterul, se face cu achia şi cu salvatorul montan. Aşa cum în trafic te dai la o parte să treacă ambulanţa, aşa şi schiorii ar trebui să se dea la o parte când vede că vine o achie cu un rănit pentru a fi transportat la ambulanţă”, a declarat Păltânea.

El a adăugat că şi pentru cei care practică schiul de tură se vor lua măsuri pentru a nu mai pătrunde pe pârtiile pe care trece ratrakul pentru bătătorirea zăpezii. Doar pârtia Drumul Roşu este dedicată acestor schiori a căror număr a crescut în ultima perioadă. Jandarmii, Poliţia Locală şi administratorii Domeniului schiabil vor verifica după ora 16.00 celelalte pârtii folosite de schiorii de tură şi vor aplica sancţiuni. ”Schiul de tură este un sport foarte frumos, un sport care a prins şi care dintr-un sport de nişă a devenit unul larg aplicat. Există un regulament în care se spune că acest sport să se desfăşoare pe pârtia Drumul Roşu, cu coborâre la ora 22.00, pe Drumul Roşu. Atrag atenţia colegilor, pentru că şi eu practic acest sport, că Jandarmeria, Poliţia Locală şi administratorii pârtiilor vor verifica după ora 16.00 celelalte pârtii pe care schiorii de tură nu au ce căuta şi vor aplica amenzi pentru că este foarte greu ca să faci o pârtie şi pe o zăpadă proaspăt bătătorită să vin şase schiori şi să o facă varză”, a spus sursa citată

Referitor la situaţia maşinilor care urcă în staţiune deşi li se spune că nu mai sunt locuri de parcare, purtătorul de cuvânt al Primăriei Braşov, Sorin Toarcea, a făcut apel la turişti să înţeleagă faptul că nu pot bloca căile de acces din staţiune parcând maşina pe unde apucă, chiar şi pe locul destinat echipajelor SMURD. „Atât în zilele Crăciunului cât şi la Revelion au fost doar două zile în care parcarea multietajată din Poiana de Jos (Cabana Junilor) a fost plină. Sunt destule locuri pentru cei dispuşi să-şi lase maşina în această parcare, dotată cu tot ce trebuie. Faptul că unii doresc să meargă cu maşina până în restaurant este destul de greu, pentru că nu putem amenaja la fiecare restaurant, la fiecare pârtie sute de locuri de parcare”, a spus Toarcea.

Parcarea din Poiana de Jos a fost inaugurată anul trecut şi are 430 de locuri. De la parcare până la staţia de telegondolă din Poiană a fost înfiinţată linia de transport 60, care este gratuită. Cu toate aceste facilităţi. mulţi dintre turişti preferă să urce cu autoturismul în staţiune şi chiar dacă nu găsesc imediat un loc de parcare se plimbă prin Poiană până se eliberează un loc sau parchează maşina pe marginea străzii, îngreunând traficul în interiorul staţiunii. Numărul mare de turişti aflaţi în staţiune în minivacanţa din perioada sărbătorilor de iarnă a început să scadă, dar se aşteaptă ca în weekend staţiunea să se aglomereze din nou pentru că în urma ninsorilor din ultimele zile condiţiile de schiat pe tot domeniul schiabil sunt foarte bune, spun salvamontiştii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here