MEN: S-au finalizat lucrările la 185 de grădiniţe prin Proiectul Reforma Educaţiei Timpurii

0
85

Un număr de 380 de grădiniţe cu program normal au ca termen de finalizare data de 31 decembrie 2019, până în prezent fiind terminate lucrările la 185 dintre acestea prin Proiectul Reforma Educaţiei Timpurii (PRET), cofinanţat de Guvernul României şi Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei (BDCE), potrivit răspunsului ministrului Educaţiei, Ecaterina Andronescu, la o întrebare a senatorului USR Vlad Alexandrescu privind stadiul construcţiei de creşe şi grădiniţe.

„Conform înţelegerii cu BDCE, se vor finanţa 380 de grădiniţe cu program normal cu 2, 3 şi 4 săli de grupă. Proiectul are ca dată de finalizare 31 decembrie 2019. Stadiul implementării PRET la această dată este următorul: s-au finalizat lucrările la 185 de grădiniţe (în 2017 – 40 grădiniţe, iar în 2018 – 8 grădiniţe); sunt în execuţie lucrări pentru 37 de grădiniţe; pentru 13 grădiniţe este în curs de derulare procedura de achiziţie pentru contractarea lucrărilor de execuţie (perioadă de depunere a ofertelor); pentru 19 grădiniţe este în curs de derulare procedura de achiziţie pentru contractarea lucrărilor de execuţie (validare documentaţie de atribuire); pentru 54 grădiniţe sunt în curs de derulare serviciile de proiectare pentru adaptarea la teren a proiectelor tip; pentru 10 grădiniţe a fost relansată procedura pentru încredinţarea serviciilor de proiectare pentru adaptarea la teren a proiectelor tip şi asistenţa tehnică (perioadă de depunere a ofertelor); pentru 62 de grădiniţe nou introduse în PRET, se vor pregăti documentaţiile în vederea lansării procedurii de achiziţie a serviciilor de proiectare pentru adaptarea la teren a proiectelor tip şi asistenţa tehnică”, se arată în răspunsul ministrului.

De asemenea, conform aceleiaşi surse, pentru realizarea lucrărilor de investiţii de la unităţile de învăţământ preuniversitar de stat şi în vederea îmbunătăţirii condiţiilor din aceste unităţi, Ministerul Educaţiei Naţionale (MEN) a semnat un protocol de colaborare cu Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice (MDRAP). Protocolul prevede că MEN acordă sprijin MDRAP în ceea ce priveşte identificarea problemelor de natură investiţională cu care se confruntă unităţile de învăţământ preuniversitar. „MDRAP va stabili procedurile de prioritizare şi va asigura finanţarea lucrărilor de investiţii. În cele două etape ale Programului naţional de dezvoltare locală au fost incluse un număr de 3.386 de unităţi de învăţământ preuniversitar de stat”, afirmă Ecaterina Andronescu.

Întregul articol pe https://bit.ly/2SEnPh3

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here