GALERIE FOTO: Handbal, Liga Națională: Focșănenii, la primul antrenament din 2019!

0
112

Handbaliștii seniori ai Focșaniului s-au reîntâlnit după sărbători pentru primul antrenament al anului. La startul pregătirilor, aseară, la ora 17.00, în Sala Polivalentă din Focșani, au fost prezenți antrenorii Sandu Iacob, Bogdan Voica și Alexandru Acsinte, dar și toți jucătorii din lot. Fireștilor momente de bucurie pentru revedere, le-a urmat scurta ședință de grup, în care antrenorul Sandu Iacob le-a prezentat jucătorilor obiectivele perioadei de pregătire, ca și programul jocurilor de antrenament stabilite până la primul meci oficial, cel din Liga Națională cu Universitatea Cluj de miercuri, 30 ianuarie. Antrenamentele vor fi făcute la Sala Polivalentă, dar și pe stadionul Milcovul, astfel încât evoluția din campionat și Final Four-ul Cupei României să fie cel puțin tot atât de bună ca și în 2018.

De altfel, aceasta a fost și ideea subliniată de profesorul Sandu Iacob care, înaintea ședinței de pregătire de ieri, mi-a declarat: ”Am încheiat bine prima repriză a sezonului competițional. Acum venim după o pauză care face parte din activitatea noastră. Ne-am bucurat de fiecare zi petrecută împreună cu cei dragi. Începem repriza a doua pe care o avem de dus până la finalul sezonului. Ne-am reîncărcat bateriile din punct de vedere emoțional și suntem deschiși în a ne pregăti la fel de bine și a valorifica orice șansă pe care o avem de partea noastră pentru a putea spune la final că am avut un sezon reușit!”  

În pregătiri, CSM Focșani 2007 va juca la Bacău cu CSU din Suceava, sâmbătă, 12, și sâmbătă, 19 ianuarie, și la Făgăraș, cu HC Szejke Odorhei, lidera grupei D a Diviziei A2, la 24 ianuarie, și cu CSM Făgăraș, la 25 ianuarie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here