GALERIE FOTO: Handbal, juniori 3 – CSM Focșani 2007 a reluat pregătirea!

0
158
  • De luni, 7 ianuarie până duminică, 13 ianuarie, tinerii handbaliști focșăneni vor fi în cantonament la Râșnov

 

Echipa de handbal juniori 3 a CSM Focșani 2007 a CSM Focșani 2007 a avut o primă parte de campionat spectaculoasă prin rezultate ca și prin jocul pe care l-a prestat în multe dintre partidele din perioada septembrie-decembrie 2018. Ca urmare, jucătorii pregătiți de Marius Partene, Iulian Neață și, antrenor cu portarii, Dan Constantin Rusu, s-au calificat cu lejeritate în grupa valoare a campionatului. Succesul din prima fază obligă la o reprezentare la același nivel a handbalului focșănean de juniori 3 și în grupa valoare în care CSM Focșani 2007 va avea ca adversare formații puternice din Suceava, Iași, Bacău, ca și fostele colege de grupă CSS Medgidia și HC Dobrogea Sud Constanța. Campionatul va fi reluat la 3 februarie și se va derula cu jocuri în sistemul tur retur până la 17 martie.

Antrenorii și jucătorii focșăneni au și început vineri, 4 ianuarie, la Sala Polivalentă, antrenamentele pentru următoarea parte a campionatului. La apelul făcut de antrenorul Iulian Neață au fost prezenți, practic, toți componenții lotului care au și făcut primele exerciții de acomodare la efort. Dintre acestea nu a lipsit un joc de fotbal, așa cum poate observa din imaginile care însoțesc textul.

De luni, 7 ianuarie până duminică, 13 ianuarie inclusiv, handbaliștii juniori 3 ai CSM Focșani se vor afla în cantonament montan la Rîșnov unde vor lucra pentru acumulări fizice. La revenirea la Focșani vor începe lucrul cu mingea urmând ca până la reluarea campionatului să fie perfectate – și disputate și câteva meciuri de pregătire.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here