GALERIE FOTO: Anul sportiv 2018, așa cum îl văd campionii! Astăzi, antrenorul vrâncean al anului, Adrian Moldoveanu

0
1018

          Pentru sportul vrâncean 2018 a fost un an bun! Chiar foarte bun, privit în complexitatea sa, și la nivelul sporturilor individuale, dar și al celor de echipă. Au fost obținute rezultate remarcabile prin munca și talentul sportivilor dar și cu contribuția, deseori, excepțională, a antrenorilor.

          Gala Laureaților Sportului Vrâncean 2018 a confirmat un asemenea adevăr și chemat pe scenă pentru a primi titlul de antrenor al anului a fostAdrian Moldoveanu. Adică, antrenorul care a pregătit-o pe campioana europeană U 18 Giorgia Hagianu, a doua clasată în ierarhia sportivilor Vrancei în anul trecut și pe a treia clasată, Denisa Marin, ca și pe alți campioni balcanici și naționali de judo sau sambo.

Adrian Moldoveanu, antrenor la CS Unirea Focșani, el însuși fost campion al României, cu certitudine, un creator de campioni, a spus pentru cititorii Monitorului de Vrancea cum a fost anul 2018 pentru el, în plan personal și în cel sportiv și ce așteaptă de la 2019.

Așadar, Adrian Moldoveanu:

”2018 a fost un an bun, cam tot ce mi-am propus s-a realizat. Am reușit să obținem medalii importante la toate categoriile de vârstă, la campionatele interne, dar și în competițiile internaționale. Avem șase sportivi în centrele olimpice. Am reușit o participare la Jocurile Olimpice ale Tineretului, prin Giorgia Hagianu.

În plan personal sunt mulțumit…familia mă susține în munca mea. Sunt sănătos și asta îmi da putere de muncă. Am o fată campioană națională. De judo, altfel cum?

Pentru 2019 așteptările sunt mai mari. Dar cu ajutorul Clubului Sportiv Unirea și al domnului director Petrea Vîlcu vom reuși să fim în topul național al cluburilor. Îmi doresc să-mi fie sportivii sănătoși să poată munci, iar munca lor să fie răsplătită cu medalii, dar și financiar. Acest an este mai greu decât 2018, însă sportivii trebuie să-și confirme valoarea și să depășească performanțele din 2018. Voi fi lângă ei, pentru că doar împreună vor fi mai buni!

Doresc un 2019 bogat în împliniri, sănătate tuturor colegilor, prietenilor, tuturor celor care fac parte din fenomenul sportiv vrâncean!”

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here