VIDEO: Rapperul vrâncean Dorin Gabriel Păroiu, alias Joky, vrea să se afirme în lumea muzicală

0
3896

          Dorin Gabriel Păroiu, alias Joky, este un vrâncean în vârstă de 22 de ani, din Gura Caliței, care spune adevărul în față prin intermediul muzicii. Genul pe care îl cântă este rap, gen muzical ce constă în rostirea de rime, jocuri de cuvinte sau poezie, într-un mod ritmic. Nu toată lumea apreciază acest gen muzical pentru că nu îl înțelege. Și dacă cineva nu îl înțelege, e pentru că nu a avut răbdare să-l asculte. Mie personal îmi place foarte mult acest gen muzical și părerea mea este că majoritatea versurilor sunt ca niște motto-uri, sfaturi….. sunt greșeli pe care cei care le cântă le-au făcut și au curaj să le recunoască public….sunt dureri pe care așa pot ei să și le exprime.

Sunt versuri care ating sufletul și de multe ori îți sunt ca niște lecții de viață. „Genul pe care îl cânt se numește Rap sau Hip-Hop. Nu toată lumea îl apreciază, fiind văzut un gen mai depresiv sau care transmite violență, injurii sau cuvinte obscene! Însă de fapt este genul de muzică ce îți pune adevărul pe tavă, îți pune oglinda în față cum s-ar zice! Cei ce cânta acest gen și aici mă refer la cei nu prea cunoscuți, dispun de niște stări, fie ele de nervozitate, fericire sau în general, de ura față de societate, de viață și de ceea ce poate simți un om! Alt gen de muzică nici dacă aș putea, nu aș vrea să cânt! Rap-ul mă reprezintă, mă calmează, îmi pot transmite stările și gândurile prin asta! E cel mai bun mod de a spune ceva dacă nu vrei să deranjezi! Nu aș putea să cânt un gen care exprimă ficțiune și povești! Oamenii au nevoie de impulsuri pentru a vedea adevărata realitate, adevărata față a vieții și felul în care poate gândi o persoană. Muzica pe care o fac, o fac pentru a transmite o stare!

          În general acest gen de muzică transmite adevărul, transmite stări, gânduri! Iar eu ca și ceilalți care fac muzica asta încercăm să trăim realitatea așa cum e ea! Și sunt mulți băieți în Focșani, care cântă Rap și nu sunt cunoscuți! Fiindcă societatea ia în râs oamenii ca noi! Catalogați drogați, golani…. însă fără ca cineva să se gândească că noi scriem textele și cântăm piesele pentru ca alții să se regăsească în ele și pentru a ne descărca emoțional! Consider că oamenii care fac acest gen de muzică, sunt mai realiști!“, mi-a povestit Gabriel.

 

Primii pași în lumea muzicii

A început să cânte la sfârșitul clasei a VIII-a, dintr-o joacă, înregistrând prima melodie cu microfonul de la căștile unui telefon. A întrerupt acest joc care pentru el acum a devenit o pasiune, deoarece mama lui considera că e necesar să se preocupe mai mult de școală. „Am început să cânt pe la sfârșitul clasei a VIII-a! Deci cam acum vreo 8 ani! La început era o joacă! Nu prea știam multe despre asta și mi se părea ceva foarte simplu! Împreună cu un bun prieten am găsit un program de editat muzică pe calculatorul fratelui său! Am descărcat un instrumental de pe net, am scris un text care nu avea nici o logică, nu transmitea niciun mesaj și așa a ieșit prima mea melodie! Spre uimirea noastră și a altor prieteni, soundul era cât de cât bunicel, ținând cont ca înregistrasem cu un microfon de la căștile unui telefon. Apoi am continuat să facem asta timp de câteva săptămâni, apoi ne-am oprit fiindcă prietenul meu era plecat mai mereu, eu eram clasa a VIII-a și mama mă certa să învăț!“, a spus tânărul rapper.

După aproximativ 2 ani a urcat prima dată pe o scenă pentru a cânta în fața colegilor săi. „Ajuns la liceu, am zis sa îmi încerc norocul la un bal al bobocilor, cred că eram clasa a 10- a. Aveam emoții mari înainte de a urca pe scenă! Trecuse o perioadă de când nu mai cântasem, însă devenise cam ca mersul pe bicicletă! Vlăsceanu Cătălin, care acum și-a dedicat viața în slujba țării, m-a încurajat. Când am urcat pe scenă abia respiram de emoție! Și mai mare era emoția când toată sala țipa și aclama!“, a adăugat Gabriel.

L-am întrebat de ce nu a participat până acum la o emisiune de talente care l-ar putea ajuta să se promoveze și să se facă cunoscut, însă am aflat că momentan îi este teamă! Teamă că emoțiile l-ar învinge și s-ar face de râs, lucru ce îl va demoraliza. Momentan a cântat aproape de casă, dar speră să evolueze și să aibă solicitări din partea mai multor persoane, pentru a cânta la diferite evenimente. Își scrie singur versurile și este ajutat de doi prieteni pentru finalizarea pieselor. Pe lângă faptul că el singur își scrie versurile și cântă, mai scrie și pentru alții. „Aș fi vrut să particip la o emisiune gen Românii Au Talent sau Vocea României. Însă mereu sunt ocupat cu munca, sincer am avut și puțină teamă, reținere! Sunt genul de om care întotdeauna trebuie să obțină ce vrea! Iar la un concurs poți să te faci de râs din cauza emoțiilor sau ceva de genul, iar pe mine astea mă demoralizează! Însă în viitorul apropiat o să încerc! O să înfrunt stările mele. Până acum am cântat la un pub în Focșani, în Buzău, în Brăila la câteva localuri și la Dumitrești la balul bobocilor! La piese sunt ajutat! Aici în Focșani de un prieten foarte bun, Țandără Florin, alias Tdr cu mixare și masterizare la unele piese, și din Buzău îl am pe Alexandru Vlad, alias Capelly, pe care mereu mă bazez când vine vorba să mă ajute la o piesă!“, mi-a mărturisit Gabriel.

 

Evoluție și planuri de viitor

Își dorește să evolueze în domeniul muzical dar are nevoie de ajutor din partea oamenilor pentru a-i asculta muzica și a o distribui, astfel încât să fie ascultată de cât mai mulți. Și mai are nevoie de ajutor financiar pentru a putea face un videoclip care costă foarte mult și momentan nu a ajuns la nivelul în care să producă, pentru a putea investi. Aflăm de la Gabriel că sunt scumpe casele de producție muzicală și vor garanții, deoarece în cazul în care piesa nu va avea succes, ele nu trebuie să iasă în pierdere. Își dorește să aibă propriul lui studio și să îi ajute pe toți cei care vor dori să cânte rap din pasiune. „Îmi doresc să ajung mai sus și să fiu mai cunoscut! Pentru asta în primul rând îmi trebuie susținere din partea oamenilor! O distribuire a unei piese de ale mele pe mine mă bucură și în același timp văd alții și alții și tot așa! Să ajung mai sus în primul rând am nevoie de oameni! Apoi de bani, fiindcă și ei au rolul lor! Ore de studiu, mixaje, eventual bani pentru un videoclip, care este destul de costisitor! Dar în principal de oameni am nevoie, sănătate și timp! Pe viitor aș vrea să îmi fac propriul studio și o să lupt pentru asta ușor ușor! O să ajut cât pot de mult pe cei care vor să se apuce asta! Însă o să îi selectez doar pe cei care o fac din pasiune și care nu o fac pentru a impresiona prin asta! O să încerc să îi țin aproape pe cei care m-au ajutat și m-au susținut mereu și au crezut în mine chiar dacă știau că o să o dau în bară! Și bineînțeles o să cânt cât or să mă mai ducă plămânii!

          Pentru ascensiunea în cariera muzicală, îmi lipsesc banii! Ca oricărui alt om care face genul ăsta de muzică! Ăsta e singurul lucru ce mă împiedică semnificativ! Orice casă de producție bună trebuie să obțină ceva de pe urma ta! Iar dacă nu obține, tu oricum trebuie să dai și să se simtă! Nu cred că acea casă de producție, acel studio o să piardă de pe urma ta! Plătești o piesă, iar pe lângă ea mai dai și ceva garanție, dacă nu ai succes cu ea. Ei să nu rămână în pierdere!“ a încheiat rapperul.

Lui Gabriel îi doresc mult succes în cariera muzicală și sper ca în curând să îl vedem pe ecranele televizoarelor, mândrindu-ne că e vrâncean. Vocea lui și versurile care merg direct la suflet, sper să fie ascultate de cât mai multe persoane și să învățăm de la el, că atunci când vrem ceva cu adevărat, tot universul conspiră în realizarea acelui lucru.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here