VIDEO și GALERIE FOTO: Eroii vrânceni ai Revoluției din Decembrie 1989, comemorați la Focșani

0
313

În Grădina Publică din Focșani, la Monumentul Eroilor Revoluției din 1989, a avut loc, vineri, un ceremonial militar și religios, pentru comemorarea Eroilor Martiri decedați în Revoluția din Decembrie 1989. Au participat revoluționari, urmași ai eroilor vrânceni, militari, polițiști, pompieri, jandarmi, reprezentanți ai administrației publice locale și județene. Evenimentul a debutat cu o slujbă de comemorare, urmată de cuvântările reprezentanților administrațiilor locale și județene, ai asociațiilor de revoluționari. În încheiere a avut loc depunerea de coroane de flori şi defilarea militarilor. „22 decembrie 1989 este ziua renașterii naționale, ziua când țara noastră s-a eliberat de sub dictatură. Aș vrea să se știe că în România a fost revoluție, în Focșani am fost participanți la această revoluție și am concurat și noi la obținerea victoriei. Toți cei prezenți aici putem să facem proba zilelor respective. Ca-n orice revoluție, sunt învingători și învinși. (…) Este momentul să ne dăm mână cu mână, noi, toți cei cu inima română, și să luptăm pentru unitate, pentru integritatea acestui popor și să nu-i uităm niciodată pe cei care și-au jertfit viața pentru noi”, a spus reprezentantul Asociației Revoluționarilor din Decembrie 1989 Vrancea, Victor Bejenaru.

Ghinea Dorinel, Silvestru Jim, Voicu Nicolae, Milea Dumitru, Creţu Florin, Catană Marin, Dănăilă Gabi, Apostolie Vasile, Buruiană Valentin şi Budescu Dumitru sunt numele eroilor vrânceni care și-au pierdut viața în timpul Revoluției din 1989. „Au trecut 29 de ani de când eroii martiri ai Revoluției s-au sacrificat pentru o Românie nouă. Astfel, se justifică prezența noastră aici, la Mausoleul Eroilor Revoluției din Focșani, ridicat drept simbol de recunoștință pentru cei care au plătit cu prețul vieții lor începutul făuririi statului de drept. Sunt onorat să fiu mandatat de președintele Consiliului Județean Vrancea, domnul Marian Oprișan, pentru a vă transmite mesajul domniei sale, cu prilejul celebrării zilei victoriei revoluției române și a libertății. Revoluția din Decembrie 1989 reprezintă o amintire a luptei pentru libertate. Acest eveniment a dus la căderea regimului comunist și deschiderea unui alt drum pentru România, parcurs alături de Europa. Momentul 1989 ne-a marcat semnificativ ca națiune și a fost un moment de cumpănă pentru ceea ce înseamnă poporul român. În decembrie 1989 s-a scris istorie de către cei care au crezut în idealul libertății. Cetățenii vrânceni au ieșit în stradă revendicându-și drepturile și avem datoria morală de a păstra neatinse valorile democrației și amintirea vie a eroilor Revoluției, pentru generațiile viitoare”, a spus vicepreședintele Consiliului Județean, Ionel Cel Mare.

„Acum 29 de ani, într-o vreme în care cei mai mulți dintre români nu îndrăzneau să se opună regimului comunist, au fost câțiva care au avut curajul să se ridice împotriva dictaturii. Și ne aducem cu toții aminte de ce – pentru că românii primeau cu porția apa caldă, căldura, lumina, mâncarea și informația. Iar libertate nici măcar atât! Prin înflăcărarea lor, prin nebunia lor, în cel mai bun sens al cuvântului, cei care au avut curaj au arătat și celorlalți că se poate și astfel, într-un singur glas, românii au strigat – Jos Dictatorul! Aceasta a fost scânteia care a declanșat Revoluția din Decembrie ’89. De aici a pornit totul, iar ceea ce a urmat este deja Istorie, țara noastră înscriindu-se definitiv pe calea democrației. Astăzi suntem membri cu drepturi depline ai Uniunii Europene și ai Alianței Nord-Atlantice, iar toți românii beneficiază de drepturi și libertăți la care atunci nici nu îndrăzneau măcar să se gândească. Din păcate însă, Revoluția și-a cerut tributul de sânge, familii din toată țara plângându-și și acum părinții sau copiii căzuți pe altarul Libertății. Istoria contemporană a României și căderea regimului Ceaușescu s-au scris cu prețul vieții celor câteva mii de eroi martiri ai Revoluției din Decembrie ’89. Pe ei îi comemorăm azi, pentru că lor trebuie să le mulțumim și să le fim recunoscători pentru tot ceea ce avem astăzi. Dreptul la opinie, dreptul la libera circulație, accesul liber la informație și multe altele n-ar fi fost astăzi decât simple vise dacă, acum 29 de ani, cei pe care îi comemorăm astăzi nu și-ar fi dat viața în schimbul libertății noastre, a tuturor. De aceea, se cuvine să ne plecăm în fața memoriei lor și să facem astfel încât tot ceea ce ei și-au dorit, să devină realitate. Avem datoria morală să facem ca România să fie Țara pe care ei, eroii, au visat-o, atunci, în Decembrie 1989. Cinste lor, Eroilor Revoluției!”, a spus primarul Focșaniului, Cristi Misăilă.

„Suntem aici pentru a-i onora pe cei pe care istoria nu-i va lăsa să moară niciodată. Eroii Revoluției din 1989 au fost cei care au schimbat cursul istoriei acestui neam. Ei au fost cei care au crezut, au luptat și s-au sacrificat. Datorită lor suntem parte a Uniunii Europene și NATO, iar de la 1 ianuarie România va asigura președinția Consiliului Uniunii Europene. Cine și-ar fi închipuit în 1989 că ar fi posibil acest lucru? În acest an, când sărbătorim Centenarul Marii Uniri, ne înclinăm în fața eroilor Revoluției Române, căzuți pentru țară, dar și a familiilor lor. Recunoștință eternă eroilor neamului”, a spus prefectul Sorin Hornea.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here