VIDEO și GALERIE FOTO: Cupa Sărbătorilor de iarnă la șah, pentru elevii din comuna Pufești

0
117

Sfârșitul de săptămână și începutul vacanței de iarnă pentru copii a adus, la Pufești, și cea de a VI-a ediție a unui concurs de șah. Au participat elevi de la școlile din comuna Pufești, din Adjud și de la Clubul de Șah Paloda, comuna Garoafa, iar un grup de 12 elevi a venit din județul Galați, de la Școala Barcea.

Peste 70 de participanți, elevi, profesori coordonatori, arbitri au avut cele mai plăcute surprize: mâncare gătită tradițional la ceaun și plimbare cu sania trasă de caii cu zurgălăi. Premiile au fost și acestea consistente: diplome și medalii, cupe, ceasuri inscripționate cu sigla competiției; dulciuri de la dezvoltatorul parcului fotovoltaic din comună, acesta oferindu-le nu doar participanților la competiție, ci tuturor copiilor școlari și preșcolari din comună. S-au mai oferit șepci și brelocuri din partea Academiei Olimpice Române – filiala Vrancea, pixuri și diplome din partea GAL Siretul Verde. Trebuie să precizăm că fiecare participant a purtat o piesă vestimentară tradițională sau un însemn național, pentru a marca Anul  Centenar al României.

S-au implicat în organizarea evenimentului catedra de educație fizică și sport, formată din profesorii Sărdaru Constantin și Lazăr Viorel, precum și alte cadre didactice, personalul nedidactic și auxiliar, conducerea școlii. De asemenea, arbitrajul și întreaga logistică au fost asigurate de reprezentanții CSM Focșani 2007 – secția șah, prin domnii Mihai Strâmbu și Anton Soare.

Tot în această săptămână, în comuna Pufești, membrii organizației Rotaract Varana, prin intermediul prof. Mariana Bogdan, a conducerii școlii și a altor  persoane, au distribuit în comună peste 100 de pachete cu alimente și dulciuri persoanelor nevoiașe.

„Am încheiat cu succes anul acesta prin activități extrașcolare și educative deosebite, dar anul școlar nu s-a încheiat și cu siguranță mai sunt surprize pentru copiii din comună”, a ținut să precizeze profesor doctor Nicolae Damian, directorul instiuției de învățământ, care a transmis tuturor urarea tradițională: „La mulți ani!”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here