Doi tineri din Tîmboești au fost reținuți de polițiștii Secției 2 de Poliție Rurală Gugești, iar unul dintre ei a fost prezentat ieri magistraților de la Judecătoria Focșani cu propunere de arestare preventivă, primind mandat pentru 30 de zile. Unul dintre ei, respectiv cel care a și fost arestat, în vârstă de 18 ani, este cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie calificată, iar cel de-al doilea pentru complicitate la tâlhărie calificată.
Potrivit informațiilor primite de la reprezentanții Parchetului de pe lângă Judecătoria Focșani, cei doi sunt bănuiți că, în seara zilei de 17 decembrie a.c., au luat la ocazie, de la Dumbrăveni, un bărbat care se întorcea din Germania și urma să ajungă acasă, la Dumitrești. Pe raza localității Cândești, victima a fost dată jos din mașină, pe motiv că până acolo au avut ei drum. La scurt timp după ce au lăsat victima în drum, cei doi tineri s-au întors după ea, iar unul dintre ei a tâlhărit-o.
Bărbatul care venea de la muncă din străinătate a rămas fără suma de 1.200 euro, 30 lei, o geacă și un telefon mobil, bunuri pe care și le-a recuperat în scurt timp. Ieri după-amiază, polițiștii au transmis că s-a reușit recuperarea integrală a prejudiciului creat în urma comiterii infracțiunii de tâlhărie. Acasă la cei doi bărbați s-au făcut și percheziții.
„Polițiștii Secției 2 Poliție Rurală Gugești au efectuat cercetări față de doi tineri din comuna Tâmboești, bănuiți de săvârșirea infracțiunilor de tâlhărie calificată și complicitate la tâlhărie calificată. Aceștia au fost reținuți pentru 24 de ore și introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Vrancea. În urma administrării probatoriului, polițiștii Secției 2 Poliție Rurală Gugești au reținut în cursul nopții (de marți spre miercuri – n.r) pentru 24 de ore doi tineri din comuna Tâmboești, de 18 respectiv 24 de ani, bănuiți de săvârșirea infracțiunilor de tâlhărie calificată și complicitate la tâlhărie calificată.
În fapt, în noaptea de 17 decembrie a.c., în jurul orei 22.00, un bărbat, de 21 de ani, în timp ce se afla într-o stație de transport public din comuna Dumbrăveni, a fost deposedat prin violență de către o persoană necunoscută, de sumele de 1200 de euro și 30 lei, o geacă și un telefon mobil, pe care a reușit însă să-l recupereze. În urma cercetărilor efectuate, în cursul aceleiași nopți, poliţiştii au identificat un tânăr de 18 ani, din comuna Tâmboești, bănuit că ar fi săvârşit infracţiunea de tâlhărie cu ajutorul unui bărbat, de 24 de ani, din aceeași localitate. Pentru probarea activității infracționale, polițiștii au efectuat două percheziții domiciliare la locuințele celor doi bărbați, în urma cărora au fost ridicate mijloace materiale de probă (…)”, se arată într-o informare a IPJ Vrancea.
Ieri, în jurul orei 10.30, tinerii au fost duși la sediul Parchetului pentru a fi audiați, iar după-amiază doar unul dintre ei a mai ajuns la instanță, cu propunere de arestare preventivă. Celălalt urma să fie pus în libertate la expirarea ordonanței de reținere, el urmând să fie cercetat în stare de libertate pentru fapta comisă.