Ionuţ A., tânărul din Vidra care în primăvara acestui an şi-a omorât iubita de 18 ani în bătaie, a fost condamnat la 13 ani de închisoare pentru infracţiunea de omor. Soluţia a fost dată de magistraţii de la Tribunalul Vrancea şi nu este definitivă. Instanţa a respins cererile membrilor familiei fetei şi ale inculpatului pentru schimbarea încadrării juridice a faptei. Membrii familiei ar fi vrut ca bărbatul să fie judecat şi condamnat pentru omor calificat, iar inculpatul ar fi dorit ca fapta să fie încadrată la loviri sau vătămări cauzatoare de moarte şi nu la omor aşa cum s-a întâmplat.
Instanţa a admis în parte pretenţiile civile, iar inculpatul a fost obligat să achite diferite sume de bani către membrii familiei fetei, sume ce reprezintă daune materiale şi morale. “Respinge ca neîntemeiată cererea formulată de părţile vătămate prin apărător de schimbare a încadrării juridice din infracţiunea de omor (…) în infracţiunea de omor calificat (…). Respinge ca neîntemeiată cererea formulată de inculpat prin apărător de schimbare a încadrării juridice din infracţiunea de omor (…) în infracţiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte (…). Condamnă pe inculpatul A(…) IONUŢ, în prezent aflat în Penitenciarul Focşani, pentru săvârşirea infracţiunii de omor (…) la o pedeapsă de 13 (treisprezece) ani închisoare şi 5 (cinci) ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a şi b Cod penal. (…) aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art.66 al.1 lit. a şi b Cod penal pe durata executării pedepsei principale. (…) mentine măsura arestării preventive a inculpatului. (…) deduce din pedeapsa aplicată inculpatului perioada reţinerii (02.04.2018) şi arestării preventive (03.04.2018-la zi). (…) dispune prelevarea de probe biologice de la inculpatul A (…) Ionuţ în vederea înscrierii în Sistemul Naţional de Date Genetice şi Judiciare. Admite în parte preteţiile civile solicitate de părţile civile V (…) A (…), V (…) M (…) şi V (…) V (…) V (…). Obligă inculpatul A (…) Ionuţ la plata a câte 5.000 lei despăgubiri civile cu titlu de daune materiale către părţile civile şi la câte 20.000 euro cu titlu de daune morale către părţile civile (…) obligă inculpatul la plata despăgubirilor civile către părţile civile – unităţi spitaliceşti astfel: – Spitalul Clinic de urgenţă ,,Sf.Apostol Andrei” Galaţi la 48.176,98 lei, reprezentând contravaloarea îngrijirilor medicale acordate victimei; – Spitalul Judeţean de Urgenţă ,,Sf.Pantelimon” Focşani la 393,97 lei, reprezentând contravaloarea îngrijirilor medicale acordate victimei; – Serviciul de Ambulanţă Judeţean Vrancea la 427,56 lei, reprezentând cuantumul cheltuielilor ocazionate cu transportul victimei, sume la care se adaugă dobânda legală aferentă până la achitarea integrală a debitelor. Ia act că inculpatul a fost asistat de avocat ales. (…) Cu apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică azi, 19 decembrie 2018”, se arată în hotărârea instanţei.
Victima a murit la o lună după ce a fost bătută
Fapta a fost comisă în luna aprilie a.c., iar o lună mai târziu fata de 18 ani a murit. Anchetatorii au stabilit în timpul verificărilor făcute în acest caz că, în dimineața zilei de 2 aprilie, în timp ce se afla la locuința sa împreună cu victima, în vârstă de 18 ani, pe fondul geloziei și al consumului de băuturi alcoolice, bărbatul ar fi lovit-o pe aceasta de mai multe ori cu pumnii și picioarele, împrejurare în care victima ar fi fost aruncată înspre o sobă din teracotă. În urma impactului cu soba, fata s-a ales cu multiple leziuni traumatice. Victima a ajuns inițial la Spitalul din Vidra și apoi la Spitalul din Galați, unitate medicală în care a și decedat în ziua de 7 mai. În rechizitoriu se mai arată că la câteva zile de la internarea fetei la Galați, la aceeași unitate medicală a ajuns și călăul ei, care ar fi fost operat. Pe toată durata spitalizării, acesta a fost sub pază.
Din anchetă a rezultat că în luna martie a.c. tânărul s-a întors acasă de peste hotare și a început o relație cu fata. Întrucât părinții victimei nu erau de acord, cei doi s-ar fi întâlnit fără știrea acestora. La data de 1 aprilie, inculpatul i-ar fi cerut fetei să se vadă cu el, având suspiciuni că aceasta nu i-ar fi fost fidelă. Aproape de miezul nopții, inculpatul, care era băut bine și nu putea conduce, i-ar fi cerut unei rude să-l ducă cu mașina la locuința fetei. Pe drum, el ar fi observat-o pe fată în timp ce cobora dintr-o altă mașină, moment în care i-ar fi cerut rudei să continue deplasarea. În același timp, ar fi sunat-o pe victimă și i-ar fi cerut să îl aștepte pe o stradă, la intersecția cu drumul național, lucru care s-ar fi întâmplat.
Inculpatul s-ar fi întors cu mașina în locul în care se afla victima, iar aceasta ar fi urcat în autoturism și ar fi mers acasă la cel. În locuință, cei doi ar fi discutat mai mult timp despre bănuielile inculpatului, acesta cerându-i explicații despre așa zisele relații pe care el credea că fata le-ar fi avut cu alți bărbați, dar și despre locul în care ar fi fost în seara respectivă. Apoi, inculpatul ar fi luat-o la bătaie, lovind-o cu pumnii și picioarele peste tot corpul, dar în special în zona feței. Loviturile aplicate au fost atât de puternice, încât în urma uneia dintre ele fata ar fi fost proiectată cu capul într-o sobă din teracotă. Pentru că s-a lovit la cap, victima a căzut inconștientă. Ar fi fost ridicată de jos de inculpat și așezată pe pat, în speranța că își va reveni, dar acest lucru nu s-a mai întâmplat.
Dimineață, în jurul orei 7.00, inculpatul și-ar fi dat seama că a făcut ceva grav și a mers la mama sa vitregă. Speriată de povestea pe care a auzit-o, femeia l-ar fi îndemnat să o ducă pe fată la spital. Astfel, inculpatul a urcat-o pe fată în mașină și a dus-o la Spitalul din Vidra, unde s-a constat că era în comă. Ulterior, la locuința băiatului au ajuns anchetatorii, care în urma verificărilor efectuate ar fi găsit prin camera în care fata a fost bătută mai multe pete de sânge, dar și o oglindă spartă.
La audieri, el a recunoscut că și-a bătut fosta iubită și le-a povestit anchetatorilor tot ce s-a întâmplat în acea noapte. În urma necropsiei efectuate în cazul morții fetei, s-a stabilit că decesul a survenit ca urmare a loviturilor aplicate de inculpat.
Cum dracu după 13 ani să-i dați drumul unui criminal să mai fie o fată omorâtă că nah suntem mulți pe pământ