Luni, 17 decembrie 2018, ora 11.00 la Biblioteca municipala Adjud, a avut loc lansarea cărţii pentru copii „Poveştile-flori şi poveştile-stele” a scriitorului Petre Crăciun, fondator şi coordonator al portalului www.literaturacopii.ro şi al portalului www.identitatearomânească.ro, director al revistei ilustrate pentru copii Regatul Cuvintelor şi al Editurii Zorio.
Lansarea de carte a avut loc în prezenţa doamnei Cristina Diana Enache, ilustratoarea cărţii. Aceasta le-a prezentat copiilor desenele care le-a realizat handmade, nu pe calculator. La activitate au participat elevii clasei I, învăţător Doina Tănase, de la Şcoala Gimnazială „Mareşal Alexandru Averescu” şi elevii clasei a II-a, prof. Oana Petrea, de la Şcoala Gimnazială „Mihail Armencea”. Elevul Guţă Rareş, clasa I, şi elevul Zetu Raris, clasa a II-a, au citit poezii din volumul „Giozdanul cu poezii”. („Scrisoare către Moş Crăciun” şi „Asta îmi doresc, moşnege!”). Daruri de la scriitorul Petre Crăciun au primit şi preşcolarii îndrumaţi de doamna educatoare Maria Postolache şi doamna educatoare Valerica Drăgan de la Grădiniţa nr. 4, Adjud.
Biblioteca municipală Adjud este a treia bibliotecă din ţară care a lansat proiectul „Povestea de vineri. 50 de povești în lectura autorului” cu Petre Crăciun. „Povestea de vineri” a fost ascultată pentru prima dată la Biblioteca ”Liviu Rebreanu” din Chișinău”.
Învităm preşcolarii şi elevii împreună cu cadrele didactice, în fiecare zi de vineri, la Sala de lectură pentru copii a Bibliotecii municipale Adjud pentru a asculta poveştile scriitorului Petre Crăciun.
Director, prof. Valea Tatiana