Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786
Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786

INTERVIURILE LUI MUSCALU. Gheorghe Hagi: VREAU SĂ FAC DIN VIITORUL CONSTANȚA O ECHIPĂ EUROPEANĂ!

Gheorghe Hagi a trecut la alt nivel de performanță și, după ce a câștigat titlul de campioană, își dorește să ducă echipa sa în grupele Ligii Campionilor.

Considerat cel mai important investitor din fotbalul românesc, datorită faptului că toată averea sa a dat-o pentru a construi cea mai mare academie de fotbal din sud-estul Europei, Gheorghe Hagi nu se mulțumește  doar cu atât și a anunțat că va scoate la vânzare 90 la sută din acțiunile clubului Viitorul pentru a mări investițiile și pentru a pune probleme granzilor Europei în cupele europene.

 

Este adevărat că v-ați gândit la a ceda din acțiunile Viitorului?

Da. Asta am vrut de mult timp. Mai ales după ce am câștigat titlul. Îmi doresc mai mult decât să formez și să promovez jucători tineri. Este obligatoriu să trecem la alt nivel de performanță. 90 la sută din acțiuni înseamnă investiții serioase care ne pot duce în Europa cu gânduri mari. Grupele Ligii Campionilor ar fi următorul pas. Hagi a făcut performanță ca jucător și își dorește să fie numărul 1 în România și să facă din Viitorul o echipă respectată în Europa.

 

Nu e greu în condițiile date?

Nimic nu e imposibil. Dacă îți propui lucruri mici, nici nu vei putea să te ridici măcar la nivelul impus de competitoare. Trăiești în mediocritate și nu e genul meu. Am schimbat mentalitatea oamenilor cu care lucrez la club. Jucători, antrenori, conducere. Toată lumea trebuie să înțeleagă faptul că doar cu obiective mari te poți bate cu granzii. Altfel, vei rămâne la mijlocul clasamentului, cum se spune la noi.

 

Veți pleca de la Viitorul dacă nu reușiți să vindeți din acțiuni?

O să las pe altcineva să antreneze. Altfel nu aș mai avea motivare sută la sută. Am luat titlul în România. Viitorul arată foarte bine din punct de vedere al promovării de jucători, dar și al ideii de joc. Îmi doresc să câștig trofee în Europa și, pentru asta, cred că, în scurt timp o să dau curs ofertelor care vor veni. Asta depinde foarte mult și de cum vor decurge negocierile cu potențialii investitori.

 

În anul 2019, Academia Hagi aniversează 10 ani. Nimeni nu a crezut că într-un timp așa de scurt veți domina fotbalul românesc. Cum ați reușit?

Multă muncă. Organizare bună și oameni competenți. Așa cum am spus și mai devreme, trebuie să trecem la un alt nivel de performanță. Viitorul și-a făcut un nume, dar este imperios necesar de ne impune în Europa. Cred în acest lucru. Am spus de când am construit propria academie. Nimeni nu m-a crezut atunci. Au spus că sunt nebun. Da! Sunt nebun! După fotbal. 24 de ore din 24 de ore gândesc și produc fotbal.

 

Aveți cei mai mulți tineri dintre echipele din Liga I…

Acesta este și obiectivul nostru, al clubului. Jucători sub 21 de ani care s-au impus și la echipele naționale ale României. Nu ne vom opri aici. O să vedeți că Viitorul va face, în scurt timp, performanță și în cupele europene. Așa cum naționala de U 21 a reușit să se califice la turneul final, Viitorul va face tot cu tineri performanță în Europa.

 

De ce suntem considerați de toți ca fiind din lumea a doua a fotbalului?

Pentru că le-am dat voie să gândească așa. Nu mi se pare normal ca echipa campioană din România să fie obligată să treacă de trei tururi preliminarii pentru a ajunge în grupele Ligii Campionilor. Nu este normal. Am tras un semnal de alarmă și nimeni nu l-a băgat în seamă.

 

Vă veți lupta în continuare pentru acest lucru?

Normal. Mă voi lupta până la capăt ca România să fie acceptată direct în Liga Campionilor. Steaua a câștigat Cupa Campionilor Europeni și este normal să fim și noi la masa bogaților. Anglia, Spania, Germania, Italia au câte 4-5 echipe calificate în grupele Ligii și ale Europa League. Nu e normal ca jumătate dintre echipele din aceste țări să joace tot timpul la nivelul cel mai mare și noi, românii, să stăm cu mâna întinsă, poate-poate ne vom califica. România trebuie lăsată să joace acolo unde îi este locul. La masa bogaților. Numai așa vom putea progresa și noi. Vor apărea invetițiile mult mai rapid. Mă gândesc, deseori, că poate nu ne vor. Deranjăm.

 

NAȚIONALA U 21 TREBUIE SĂ VISEZE LA TITLUL EUROPEAN

 

Cum vedeți grupa de la Europenele de tineret de anul viitor?

Mirel Rădoi și naționala de U 21 a României trebuie să viseze la titlul european. Acesta este un obiectiv care poate să îi mobilizeze pe jucători. Avem o grupă grea, România are valoare la acest nivel. Ne butem de la egal la egal cu orice echipă națională. Acesta este punctul meu de vedere.

 

Argumentați…

În primul rând că toți jucătorii convocați la tineret joacă meci de meci la echipele lor de club. Lucru care nu s-a mai întâmplat de multă vreme. Peste 80 la sută din naționala de tineret este formată din jucători care au trecut pe la Academia Hagi sau la Viitorul. Sunt mândru de asta. Am muncit pe brânci cu acești copii și, iată rezultatul. Am mare încredere în ei.

 

Ianis Hagi la Inter Milano?

Vreau să vă spun că investiția Viitorului în Ianis Hagi s-a dovedit una profitabilă. Ianis este jucătorul lider, de care aveam nevoie. Cel mai mare salt l-a făcut, însă, Drăguș. A promovat la echipa mare și este un vârf de mare valoare.

 

Pe Ianis unde îl vedeți? La U 21 sau la naționala mare?

Îmi doresc să fie sănătos și să joace bine la club. Apoi, se va impune la ambele echipe ca titular. În primul rând este bine că se vorbește despre un eventual transfer afară a lui Ianis Hagi. Asta înseamnă că face lucruri bune. Este pe primele locuri ale tuturor clasamentelor internațioanale, așa că este pe un drum bun. Să așteptăm Europenele din 2019 și calificările naționalei mari pentru Euro 2020. După aceea, vom mai vedea ce se va întâmpla cu Ianis Hgai și ceilalți jucători care au oferte.

 

De ce nu mai avem un număr 10 autentic în România?

Pentru că nu mai lăsăm copiii să dribleze, să gândească și să inventeze. Suntem latini și așa suntem noi. Nu mai avem un număr 10 care să facă diferența. Tricoul cu numărul 10 nu ți-l dă nimeni. Îl iei tu. Prin evoluțiile tale. Intri în vestiar și spui: Ăsta este al meu. Vestiarul te va respecta pentru că îți știe valoarea. Nimeni nu va comenta. Niciun antrenor pe lumea asta nu poate să îți dea un tricou cu asemenea greutate. În 2-3 ani, Ianis va fi liderul naționalei.

 

Credeți că ne vom califica la EURO 2020?

Sunt convins de acest lucru. Jucătorii și antrenorii sunt motivați că vor face o treabă bună pentru fotbalul nostru. Să știți că în fotbalul actual s-au echilibrat mult valorile. Nu mai sunt meciuri câștigate dinainte. România va avea un cuvânt greu de spus în perioada următoare. Avem nevoie de o nouă calificare și de performanțe care să atragă din nou oamenii la stadion. Avem tineri foarte talentați care, sunt convins, la un moment dat, vor depăși rezultatele chiar ale #Generației de Aur#.

 

Nu e prea mult?

Nici vorbă. Am mare încredere în fotbalul românesc. Asta este tot. Actualul staff al naționalei face o treabă excelentă. Suntem profesioniști. Am jucat la nivelul cel mai înalt și nu ne jucăm cu vorbele.

 

Care sunt lucrurile cu care vă mândriți după ce v-ați lăsat de fotbal?

Academia este cel mai bun și important lucru pe care l-am făcut după ce m-am lăsat de fotbal. Fiecare copil talentat care trece pragul academiei are şansa sa. Cred în tineri. Multă muncă și vom reuși. M-am dezvoltat extraordinar în ultimii ani. Am propriul meu stadion, o arenă cu 5.000 de locuri, și multe terenuri de antrenament. 80 la sută din lotul echipei mari sunt jucători care provin din propria pepinieră.

 

Muncă sau talent?

Talentul înseamnă 10 la sută. 90 la sută înseamnă muncă de dimineaţă până seara. Fotbalist eşti 24 de ore din 24. Fiecare copil are şansa lui. Să facă fotbal şi să muncească. În proporție de peste 50 la sută, jucătorii selecționați la loturile de juniori ale României sunt de la Academia Hagi  Obiectivul Academiei acesta și este, să creștem jucători pentru cel mai înalt nivel.

 

Ce trebuie, urgent, fotbalului românesc pentru a ieși din umbră?

Investiții în copii și juniori. Competiții tari, campionate de elită, promovarea tinerilor și legi bune pentru a atrage sponsori lângă echipe. Eu am demonstrat că dacă se vrea, se poate. Cu multă muncă. Este adevărat. Cu marele risc de a mă repeta, multă, multă muncă și mentalitate de învingător. Asta se formează. Din păcate, nu mai sunt modele. Trebuie formate. Echipa națională de tineret este pe drumul cel bun. Trebuie să avem rezultate cu toate echipele naționale.

 

Cine va lua titlul în România?

Se va juca până în ultima etapă. Toate cele 6 echipe care se vor califica în play-off au șansa lor. Vor fi meciuri interesante. Viitorul va face un play-off bun și ne vom bate la titlu.

 

Când vă dați seama că un copil poate ajunge să facă performanță?

La 10 ani, cum am început și eu, te duci la un club privat, unde tot antrenamentul devine mult mai serios. Ai trei zile pe săptămână unde trebuie să te prezinți undeva, unde trebuie să faci deja sub formă centralizată, colectivă.  A accepta un antrenor agresiv ține de sacrificiile pe care trebuie să le faci pentru performanță.

 

Ce trebuie să facă un antrenor de la copii și juniori?

Antrenorul trebuie să-i arate copilului, să-i dea încredere, curaj, să aibă plăcerea de a se juca. Să nu-i iei plăcerea copilului de a se juca! Pentru el, la început, e o joacă, după aceea devine plăcere, din plăcere devine iubire, după iubire e pasiune și te duci în toate, nu poți să-i iei copilului plăcerea asta!

 

Care este sistemul de joc ideal?

Nu există așa ceva. În fotbalul actual trebuie să joci fotbalul total. Nu îmi plac jumătățile de măsură. Evoluînd astfel, le dăm încredere și jucătorilor. Trebuie să ne impunem jocul nostru cu atenție, să nu ne hazardăm, dar nici să lăsăm deliberat adversarul să ne domine și să jucăm doar pe contraatac. Am demonstrat în ultimele partide că avem forța de a ne impune sau, chiar, de a întoarce rezultatul, atunci când ne este defavorabil.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?