Ediția: Joi 26 Decembrie 2024. Nr 6785
Ediția: Joi 26 Decembrie 2024. Nr 6785

Monica Bellucci joacă într-un film de groază şi se pregăteşte pentru o producţie tunisiană

Actriţa italiană Monica Bellucci îşi înmulţeşte diversitatea rolurilor, având mai multe proiecte în curs de desfăşurare, între care un film de groază australian ce va fi lansat în 2019, un film de spionaj israelian în faza de post-producţie şi filmări pentru tânăra regizoare tunisiană Kaouther Ben Hania. „Fac alegeri care sunt mai degrabă opţiuni de moment: citesc scenariul şi simt dacă mi se potriveşte, dacă vreau să intru în poveste şi mai ales dacă am ceva de spus despre subiect”, a declarat actriţa într-un interviu acordat AFP în marja festivalului de film de la Marrakech, care s-a încheiat în 8 decembrie. „Sunt momente când filmez, iar după astfel de perioade lungi, fac pauze lungi”, spune ea. Iar perioada actuală este una foarte activă. „Lucrez la serialul de televiziune ‘Dix pour cent’ (produs de France Televisions şi difuzate pe Netflix, n.a.), am făcut un film în Australia, ‘Nekromancer’, un film de groază, un film sângeros, şi după aceea va fi filmul lui Kaouther Ben Hania, în cursul anului 2019, şi fac, de asemenea, un film cu un regizor israelian, Eran Riklis, un film cu Ben Kingsley”, detaliază actriţa în vârstă de 54 de ani.

În „Nekromancer”, numit şi „Nekrotonic”, „La Bellissima”, cum este supranumită actriţa, joacă sub îndrumarea regizorului Kiah Roache-Turner, în timp cde „Spider on the web” de Eran Riklis este un thriller de spionaj în faza de post-producţie. Întrebată de ce joacă într-un film regizat de Kaouther Ben Hania, Bellucci explică: Tânăra tunisiană ”a făcut un film care mi-a plăcut mult, ‘Beauty and the Dogs’, care a fost prezentat anul trecut la Cannes” la categoria ”Un Certain Regard”. „Când mi-a prezentat proiectul, am găsit scenariul foarte original, foarte interesant”. „În experienţele mele de cinema, am filmat cu regizori de sex masculin şi îmi place ideea de a reînnoi experienţa cu femei regizor: am turnat cu Maria Sole Tognazzi în Italia (L’uomo che ama’, 2008), cu Alice Rohrewacher (‘Les merveilles’, 2014, în care rolul principal este interpretat de românca Alexandra Lungu, care avea 13 ani când a jucat în film n.e.), cu Rebecca Miller ( ”The Private Lives of Pippa Lee, 2009) şi aşa mai departe. Aceasta va fi în continuare o nouă experienţă”, se bucură actriţa.

Recent, Bellucci a filmat cu Claude Lelouch pentru continuarea filmului ”Un homme et une femme”, în faţa actorului francez Jean-Louis Trintignant, ”un moment magic” pentru ea. „Am mult respect faţă de Trintignant, ‘Un homme et une femme’ este pentru mine un film mitic”, spune ea. „L-am văzut cu mama când eram tânără şi ştiu că ea era foarte ataşată de aceste filme; să mă regăsesc într-un film cu Lelouch şi Trintignant este ca un vis din copilărie care devine realitate”. Ea descrie povestea ca ”o relaţie între un tată şi familia sa şi emoţia care derivă din această” relaţie. Personajul său intervine „într-un moment din viaţa acestui om care nu-şi aminteşte prea multe din existenţa sa şi prin fiica lui îşi revede puţin din viaţă”.

Invitată la închiderea festivalului de la Marrakech, Monica Bellucci spune că acest oraş simbolizează pentru ea întâlnirea cu regizorul sârb Emir Kusturica în 2012. De acolo s-a născut filmul ”On the Milky Road” (2017), o poveste de dragoste pe fundalul unui război balcanic, care a necesitat patru ani de filmare. „A fost o experienţă cu adevărat specială şi plină de satisfacţii”, îşi aminteşte ea. „Este un regizor care ştie cu adevărat să recite poezia, în ciuda violenţei. Şi acest film pe care l-am făcut împreună (…) mi-a permis să cunosc ceva mai mult despre cultura sa, să intru în lumea sa şi să vorbesc sârba: nu vorbesc sârbă, dar am învăţat pentru film”.

La 54 de ani, vedeta care a jucat rolul ”James Bond girl” în 2015 îşi asumă simplitatea imaginii: „Suntem o icoană pentru alţii, dar ochii celorlalţi sunt cei care se uită la noi cu o privire specială… Sunt coperţile revistelor, sunt filmele, dar asta este o poză. Adevărul este că există o femeie, o mamă şi este adevărat că am copii şi asta mă ţine cu picioarele pe pământ”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?