Luni, 17 decembrie 2018, ora 11.00, va avea loc la Biblioteca municipală Adjud lansarea de carte pentru copii „Poveştile–flori şi poveştile–stele” a scriitorului şi realizatorului de televiziune Petre Crăciun, fondator şi coordonator al portalului www.literaturacopii.ro şi al portalului www.identitatearomânească.ro.
Petre Crăciun este director al revistei ilustrate pentru copii Regatul Cuvintelor, al agenţiei de presă Optimal Media şi al Editurii Zorio. Utilizatorii Bibliotecii municipale Adjud pot împrumuta la domiciliu şi consulta la sala de lectură pentru copii următoarele volume: ,,Taina ghemului de aţă”, ,,Cruciada pisicilor”, ,,Fetiţa din Floare”, ,,Basme pentru familia mea“, „Aripi de rouă”, ,,Cu Moş Crăciun în ţara copiilor fericiţi”, ,,Basme“, ,,Cartea Basmelor”, ,,Când cimpanzeul devine om“, ,,Ghiozdanul cu poezii“, ,,Robert cel cuminte”, ,,Împăratul copil“, ,,The Girl in the Rose”, ,,Cu Andersen în Regatul Poveştilor”, ,,Cândva mă chema Codiţă“, ,,Cu Moş Crăciun în copiilor neîncrezători” şi ,,Povestiri despre România, ţara părinţilor” de Petre Crăciun.
Director, prof. Valea Tatiana