Atleții juniori de la CSM 2007 și LPS Focșani încheie un an în care au obținut rezultate remarcabile în competițiile naționale și internaționale. Și își propun să înceapă cel puțin la fel de bine și anul ce vine! Pentru aceasta, după încheierea sezonului competițional au continuat antrenamentele la Focșani iar în aceste zile se află în pregătire centralizată la Vatra Dornei.
Profesorul Gabriel Alexandrescu și elevii săi – între care și Mihai-Răzvan Vasiliu, care a beneficiat recent de o sponsorizare de la Decathlon – vor lucra pentru acumulări fizice la munte până la 21 decembrie, după care vor reveni la Focșani pentru o scurtă pauză. Primele competiții ale lui 2019 vor fi în ianuarie – Cupa Bistriței și etapa I a Campionatului Național, de la Bacău unde atleții focșăneni își doresc să fie între protagoniști.