Ediția: Duminică 22 Decembrie 2024. Nr 6784
Ediția: Duminică 22 Decembrie 2024. Nr 6784

GALERIE FOTO: Handbal, Cupa României – Focșănenii sunt în sferturile de finală!

CSM Focșani 2007 – HC Buzău 2012 32-27 (10-11)

Formații

CSM Focșani 2007: Marocico, Tevzadze – Ragea – 2 goluri, Pătru – 3, Moisă, Popovici- 1, Hagiu – 1, Miroiu – 3, Bouroș – 1, Țuțu – 5, Hrimiuc – 2, Mocanu – 3, Rață – 3, Eros, Sladic – 3, Năstăsie – 5.

HC Buzău 2012: Mironescu, Simicu – 4, Stroe – 4, Anton – 3, Mircescu – 1, Istrate – 1, Sîrbu, Asoltanei, Tudorache – 2,Cîrstea, Bobeică, Chircă,  Enache, Burlacu – 7, Urse- 1, Grasu – 4.

 

          CSM Focșani 2007 s-a calificat duminică, 9 decembrie, în sferturile de finală ale Cupei României la handbal! Pentru focșăneni este o premieră, CSM 2007 fiind eliminată în edițiile anterioare ale Cupei României încă din primul tur.

Calificarea fost obținută în dauna formației HC Buzău 2012. Partida de duminică seara a adus în Sala Polivalentă o formație oaspete decisă să-și ia revanșa pentru înfrângerea suferită în campionat pe teren propriu în fața focșănenilor, dar și o echipă a Focșaniului care nu putea avea alt obiectiv decât victoria.

În prima parte a întâlnirii, oaspeții au fost mai inspirați și mai deciși și în jocul egalităților și avantajului au avut mereu un gol mai mult decât o formație focșăneană care lăsa tot timpul impresia că nu vrea să forțeze.

În pauză s-a intrat cu Buzăul la conducere cu un gol: 11-10 pentru oaspeți. Până în minutul 10 ale celei de-a doua reprize, cele două formații au fost apropiate, dar cu CSM 2007 având avans de unul-două goluri. După 18-16, însă gazdele au început să arate că pot mult mai mult, s-au apărat cu mai multă siguranță iar în atac și-au adus adversarii în stare de neputință prin combinații demolatoare. În minutul 53 era 28-22 și zarurile fuseseră aruncate. A fost apoi 30-23, 31-23 cu golul marcat de la 7 metri de foarte tânărul Bouroș.

Partida s-a încheiat cu 32-27 pe fondul relaxării gazdelor care s-au calificat în sferturile de finală ale Cupei României. Tragerea la sorți a sferturilor, care a avut loc ieri la FR Handbal, le-a adus ca adversară pe CS Universitatea Craiova, echipă din Divizia A.Partida va fi la Craiova – pentru că CS Universitatea este din categorie inferioară, duminică, 16 decembrie.

În celelalte meciuri din sferturi se vor întâlni Dinamo București cu CSM București, Minaur Baia Mare cu Politehnica Timișoara, CSM Vaslui cu Steaua București.  

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?