Focșănenii nu vor plăti nicio taxă suplimentară de salubrizare stradală de la 1 ianuarie 2019, a anunțat primarul Cristi Misăilă, la dezbaterea organizată, ieri, la Primăria Focșani care a avut ca obiect proiectul taxelor și impozitelor locale din municipiu. Edilul a declarat că nivelul taxelor și impozitelor din Focșani nu va fi modificat anul viitor. Deși există un raport al Camerei de Conturi referitor la modul de plată al salubrizării stradale, grupul consilierilor PSD va propune un amendament prin care salubrizarea stradală să fie achitată din bugetul local.
Singurele schimbări sunt la taxele de urgență pentru diverse documente furnizate de Serviciul Public Comunitar Local de Evidență a Persoanelor într-un termen mai scurt decât cel normal, respectiv două zile în loc de 45 zile. În cazul acestora se propun diferite taxe care sunt percepute deja de servicii similare din țară sau de notari, cum este cazul divorțului pe cale administrativă. Și în acest caz, propunerile de taxe sunt pentru niveluri mai mici decât în alte municipii. De exemplu, în cazul taxei pentru divorț se propune un nivel de 800 lei, comparativ cu 1000 lei, tariful de la notari.
Alte schimbări sunt la taxele pentru activitățile prestate în cimitirele din oraș. Cele 17 taxe actuale vor fi comasate și înlocuite cu șase taxe, respectiv taxă anuală de întreținere cimitire – 5 lei/mp/an; taxă prestări servicii funerare pentru gropi săpate – 300 lei/groapă; taxă prestări servicii funerare pentru gropnițe, cavouri și mausolee (fără lucrări de zidărie)-200 lei/groapă; taxă eliberare adeverințe cimitir-10 lei; taxă concesiune pentru 7 ani, loc simplu 3 mp-350 lei; taxă concesiune pentru 25 ani, loc simplu 3mp-1000 lei.
Primarul Cristi Misăilă a menționat că o modificare față de anul anterior se referă la taxa specială de salubrizare care trebuie plătită de persoanele care, deși locuiesc în Focșani și beneficiază de acest serviciu, nu au contract încheiat cu societatea CUP Salubritate. Propunerea municipalității în această situație se bazează pe hotărârea 20 a Consiliului Local din 2016 iar municipalitatea vrea să realizeze o evidență clară a focșănenilor care au contracte cu societatea de salubritate. Astfel, nivelul taxei este 14,71 lei/persoană/lună pentru persoane fizice, respectiv 3,85 lei/mp/lună pentru persoane juridice. Practic, taxa va fi plătită de către persoanele care produc gunoi în municipiu dar care nu au încheiat niciun contract cu o firmă de salubrizare. Aceste persoane aruncă gunoiul în pubelele din municipiu și nu plătesc niciun leu.
Situația se va schimba de anul viitor, a menționat primarul Misăilă. Edilul a arătat că este o obligație stabilită și în urma controlului efectuat de Camera de Conturi Vrancea, care a constatat că deși populația cu domiciliul stabil din municipiu este de 93 mii persoane, sunt încheiate contracte la CUP Salubritate pentru doar 49 mii persoane. Restul focșănenilor nu plătesc niciun leu. Această situație trebuie să se schimbe iar avantajul ar fi și scăderea tarifului perceput de CUP Salubritate, care este de 8,82 lei, fără TVA. Acest tarif este calculat în funcție de gunoiul colectat de la pubelele din municipiu, raportat la numărul de abonați cu care este încheiat un contract. „Tariful ar fi fost mai mic dacă această cantitate de gunoi se calcula la un număr mai mare de persoane. Foarte mulți focșăneni au eludat această prevedere și tariful este mare”, a explicat primarul Misăilă.
În acest sens, de la începutul anului viitor, focșănenii care nu au un contract pentru ridicarea gunoiului cu societatea CUP Salubritate, persoane fizice sau agenți economici, vor trebui să depună o declarație la primărie în care să menționeze dacă au contract cu alt operator economic autorizat și licențiat. Cei care nu vor depune niciun fel de declarație la primărie și nu se regăsesc nici în baza de abonați de la CUP Salubritate vor primi acasă o decizie de impunere cu sumele pe care trebuie să le plătească pentru gunoiul produs.
Amendament PSD pentru plata salubrizării stradale
Fumigena liberală cu presupusa taxă de salubrizare stradală a fost stinsă de primarul Misăilă care a reamintit că, anul trecut, după dezbaterea publică, a renunțat la taxa de habitat, prin care urmau să fie acoperite costurile cu salubrizarea stradală și deszăpezirea. Primarul a precizat că îi va acționa în judecată pe cei care au lansat afirmații mincinoase și calomnioase la adresa administrației locale, cu referire directă la consilierii locali liberali.
În cazul salubrizării stradale, decizia referitoare la plata cheltuielilor făcute de operatorul de salubritate trebuie luată în Consiliul Local Focșani. Această situație a fost prezentată și în raportul întocmit de Camera de Conturi Vrancea în urma controlului efectuat la administrația locală, concluziile fiind inserate în raportul atașat proiectului de hotărâre referitor la taxele și impozitele locale. Ori, a precizat primarul, în proiectul de hotărâre nu este menționată nicio taxă de salubrizare stradală, scopul fiind doar de a le solicita consilierilor locali să hotărască modul în care trebuie plătită curățenia pe străzi. Prezent la ședință, viceprimarul Ionuț Mersoiu a anunțat că amendamentul pe care îl va propune grupul consilierilor PSD este ca sumele pentru salubrizarea stradală și deszăpezire să fie plătite din bugetul local. Până acum, banii erau dați către Direcția de Dezvoltare și Servicii Publice, cea care administrează domeniul public al municipiului și care plătea facturile pentru serviciile prestate de CUP Salubritate, în funcție de modul în care erau realizate lucrările.
Prezenți în sală, consilierii liberali au arătat că nu au înțeles despre ce este vorba în proiectul de hotărăre și au repetat placa pe care au învățat-o la partid. Că s-ar mări taxele, că s-ar pune o nouă taxă pentru salubrizare și, în general, că orice face primarul ar fi rău. Ba mai mult, liderul consilierilor liberali, Nicu Tănase s-a făcut de râs când, la discuția cu primarul Misăilă, nu a știut să răspundă de ce trebuie să plătească firmele o taxă de 3,85 lei/ metru pătrat. Răspunsul era în același paragraf, respectiv pentru situații în care nu au contract cu o firmă de salubritate. Dar liberalul a înțeles doar că este o nouă taxă. Adică nu a înțeles nimic. Iar asemenea consilieri trebuie să voteze în Consiliul Local proiecte importante pentru comunitatea focșăneană.