GALERIE FOTO: Corul Parohiei Irești, la concertul de colinde „Hristos Se naște, slăviți-L!”

0
208

La biserica Banu din municipiul Buzău a avut loc, în seara zilei de joi,  6 decembrie 2018, cu prilejul sărbătorii Sfântului Ierarh Nicolae, concertul de colinde „Hristos Se naște, slăviți-L!”, aflat la prima ediție. Spectacolul a fost susținut de Corul de copii al Parohiei vrâncene Irești, dirijat de Pr. Ionel Miron, care a interpretat colinde tradiționale românești, dar și o serie de piese patriotice, dedicate Centenarului Marii Uniri.

La eveniment au participat Înaltpreasfințitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei, Pr. Marian Gegea – consilier eparhial, Pr. Radu Ilie – parohul bisericii Banu, Pr. Ionuț-Radu Vintilă – consilier eparhial și slujitor la aceeași biserică, precum și numeroși credincioși, care au umplut lăcașul de cult.

În cuvântul rostit la finalul concertului, Înaltpreasfinția Sa i-a felicitat pe organizatori și pe copiii din Corul Parohiei Irești. „Le mulțumim acestor minunați copii, care au muncit și muncesc cu foarte multă sârguință, pentru a înregistra o asemenea performanță muzicală. Eu îi consider ca fiind micii noștri misionari, în activitatea pastorală pe care părintele Miron o împlinește, și îi îndemn să vegheze asupra lor și să rămână la fel de curați la suflet cum sunt acum. Avem copii buni, dar depinde și de noi, cei mai mari, să-i ajutăm să crească frumos, în spiritul valorilor creștine. Este suficient să ne îndreptăm privirea și spre cei mai mici de aici, pentru a vedea că se simt bine în spațiul nostru bisericesc. Aici simt căldura și dragostea credincioșilor și a preoților. Să veghem și să priveghem în rugăciune pentru ei, astfel încât și noi, pe măsură ce înaintăm în vârstă, să trăim bucuria roadelor și a împlinirii misiunii care ne-a fost încredințată de Dumnezeu”, a subliniat Părintele Arhiepiscop Ciprian.

Cu această ocazie, toți membrii corului au primit daruri substanțiale, constând în ghiozdane, cărți, dulciuri și bani. De asemenea, și celorlalți copii prezenți în biserică le-au fost oferite dulciuri și cărți. Evenimentul a fost organizat de Asociația „Buna Vestire” Banu – Buzău, care funcționează în cadrul Parohiei Banu, sub patronajul spiritual al Arhiepiscopiei Buzăului și Vrancei. Aceasta are ca obiectiv principal sprijinirea și apărarea drepturilor copiilor nenăscuți, precum și a drepturilor tuturor copiilor defavorizați sau aflați în nevoie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here