Nu prelungești contractul, pierzi LOCUL DE PARCARE!

0
2181

Parking Focșani a anunțat că prelungirea contractelor de închiriere a locurilor de parcare rezidențiale are loc până la 31 decembrie 2018. Cei care nu prelungesc aceste contracte riscă pierderea locului de parcare, care va fi redistribuit altor proprietari de autoturisme. Acțiunea a fost demarată la începutul lunii noiembrie iar până acum au fost prelungite aproape 2400 contracte de închiriere din cele 7014 contracte aflate în evidențele Parking. Adică mai mult de o treime, ținând cont că 450 de contracte sunt pentru persoanele cu dizabilități sau instituții publice. Au fost prelungite inclusiv contractele de închiere a locurilor de parcare pentru care s-au licitat sume foarte mari în această vară. Până acum, cea mai mare sumă achitată pentru un loc de parcare este de două mii lei, fără TVA. Inițial era un termen de 30 de zile pentru prelungirea contractelor dar cei de la Parking au început mai devreme, cu 60 de zile, pentru ca toți cetățenii să aibă timp și să vină la prelungirea contractelor. Avem rugămintea să vină la sediul nostru pentru a prelungi contractele de închiriere a locurilor de parcare până la data de 31 decembrie 2018. Cei care nu vin să prelungească relațiile contractuale vor avea surpriza neplăcută să piardă locul de parcare. Aceste locuri vor fi scoase la licitație acolo unde sunt mai multe solicitări, iar în celelalte cazuri vor fi distribuite pe regula primul venit, primul servit, ne-a spus directorul Parking, Nicușor Statache (FOTO).

Conducerea Parking precizează că modul de prelungire a contractului este prevăzut și în contractul pe care fiecare beneficiar l-a semnat cu societatea, prelungirea nefăcându-se automat în lipsa unei solicitări explicite. Actele necesare prelungirii contractului sunt copie certificat de înmatriculare cu viză I.T.P. valabilă și abonamentul de parcare în vederea vizării anului 2019. Programul la sediul din strada Ștefan cel Mare este de luni până joi între orele 08:00 – 11:00, 13:00 – 16:00 și vineri între orele 08:00 – 14:00.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here