Campania inițiată de Corina Baraghin, Asociația Hope and Love for Life și Monitorul de Vrancea, “Dăruiește-i copilărie, citește-i scrisoarea!”, a adus din nou zâmbete și bucurie în casa unor copii. Miercuri, Marinică și frații lui, au fost vizitați de micii fotbaliști de la Sporting Club Focșani, însoțiți de antrenorii lor. Spiridușii au mers la Marinică încărcați cu daruri, cu voie bună si cu….pizza !!! Cadouri, veselie și o casă plină de copii…de copii fericiți. Unii pentru că au primit atât de multe lucruri de care aveau nevoie, alții pentru că au putut fi de ajutor. La plecare, spiridușii au fost răsplătiți cu inimioare…cu iubire și cu recunoștință sinceră, din suflete de copii.
Felicitări micilor fotbaliști, antrenorilor și părinților ! Ați adus magia în casa acestor copii! Sărbători binecuvântate, oameni minunați!
Diana Popa