GALERIE FOTO: Minifotbal, Cupa Adi Olteanu – Finanțele câștigă, dar Deep Serv Cîmpineanca depune contestație!

0
252

Etapa a treia a Cupei Adi Olteanu la minifotbal a adus avut două partide de mare spectacol în care echipele au jucat cu garda jos și au fost marcate câte opt, respectiv, zece goluri. Rezultatul uneia dintre cele două întâlniri, cea dintre Deep Serv Cîmpineanca și câștigătoarea ediției de anul trecut, Finanțe, terminată cu 6-2, ar putea fi modificat pentru că prima echipă a contestat dreptul de joc în formația adversă al lui Alexandru Mălinaș. Contestația urmează să fie analizată și să fie luată o decizie! Cert este că intrarea lui Mălinaș și mai buna punere în valoare a lui Adrian Toma a dinamizat vădit jocul Finanțelor care au redescoperit calea spre gol.

Rezultatele etapei, echipe și evoluțiile scorurilor:

Ing. Trust – Vrancea Media 8-2 (3-2)

Formații:

Ing. Trust: Marius Scăunaș, Toma Nistrăpău, Valentin Mușat, Dănuț Muscalu, Eugen Atanasiu, Georgel Roșca, Dănuț Despa, Ionel Prescornițoiu, Săndel Șerban, Adrian Dogaru.

Vrancea Media: Cătălin Apostol, Adrian Mirodone, Valentin Săcăluș, Marian Ionescu, Valentin Prună, Costel Racoviță, Sorin Găloiu, Costel Vlădoiu, Gelu Panfil, Sandu Vasile, George Oprișan.

Evoluția scorului: 1-0, Mușat; 2-0, Dogaru; 2-1, Racoviță, 3-1, Muscalu; 3-2, Ionescu; 4-2, Dogaru, 5-2 – autogol Săcăluș; 6-2, Nistrăpău; 7-2; Mușat, 8-2, Mușat.

Soveja – Prietenii Adi 1-1

Formații

Soveja: Nicolae Băjenaru, Florică Cocioabă, Gicu Gheț, Marius Dudu, Lucian Zamfir, Liviu Țuțui, Ovidiu Ghenuche, Sorin Alexandrescu, Daniel Alexandrescu, Valentin Gheorghe, Ion Abeaboeru, Silviu Abeaboeru.

Prietenii Adi: Dan Toader, Adi Enachi, Nicușor Staicu, Jani Oltianu, Ionel Naltu, Cristi Petrea, Costel Cercel, Dan Niță, Valentin Caragață.

Evoluția scorului: 1-0, Daniel Alexandrescu; 1-1, Naltu.

GS Mobile – Phone SALE 1-3 (0-2)

Formații

GS Mobile: Tudorel Ionescu, Adrian Trifan, Vasile Roman, Dorin Huzuneanu, Bogdan Tudorache, Costică Bulancea, Sorin Turcu, Gabriel Cumpătescu, Vasile Necula, Laurențiu Sîngerean.

Phone SALE: Cosmin Mogda, Sandu Ștefan, Sorin Pîslaru, Daniel Bănică, Gabriel Bratu, Ionuț Olaru, Manuel Tudorache, Nelu Petculescu.

Evoluția scorului: 0-1, Pîslaru; 0-2, Olaru; 1-2, Turcu; 1-3, Pîslaru.

Deep Serv Cîmpineanca – Finanțe 2-6 (1-4)

Formații

Deep Serv Cîmpineanca: Aurelian Ionel, Daniel Fătu, Marian Ungureanu, Robert Gogonel, Petrică Ioan, Costel Mihalca, Sandu Ciubotaru, Ștefan Ciolpan, Claudiu Manta, Tudorel Ivan, Marin Bițeanu, Silviu Tudorache, Cristian Bogdan, Gabriel Ștefănescu.

Finanțe: George Sîrbu – Ion Sima, Victor Bucur, Bogdan Tuchiluș, Vasile Ciolan, Alexandru Mălinaș, Sorin Rusu, Victor Năstase, Mihăiță Tăbăcaru, Adrian Toma, Sorin Gîrboiu, Călin Puiu.

Evoluția scorului: 1-0, Ivan; 1-1, Toma; 1-2, Mălinaș; 1-3, Tuchiliș; 1-4, Toma; 1-5, Rusu,; 2-5, Ciolpan: 2-6, Tăbăcaru.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here