Pe 1 Decembrie, fasole cu cârnați și ceai cald; bulevardul Unirii va fi închis

0
1416

Primăria Focșani va oferi tradiționala fasole cu cârnați și câte un ceai cald participanților la ceremoniile ce vor avea loc în centrul municipiului cu ocazia Zilei Naționale a României. Autoritățile locale au pregătit câteva mii de porții de fasole cu cârnați și câte un pahar cu ceai cald, așa cum s-a întâmplat și în anii anteriori, la manifestările dedicate Zilei de 1 Decembrie. Mâncarea va fi pregătită la Cantina de Ajutor Social, iar mesele vor fi amenajate în parcarea de la Casa de Cultură. Distribuirea porțiilor de fasole va începe după terminarea festivităților care vor fi organizate în Piața Unirii.

Pentru buna desfășurare a activităților din Municipiul Focșani, Bulevardul Unirii va fi închis după cum urmează:

  • pe sectorul cuprins între intersecția cu străzile 1 Decembrie și Anghel Saligny și intersecția cu străzile Unirea Principatelor și Maior Gheorghe Pastia, între orele 14.00 și 17.00.
  • pe sectorul cuprins între intersecția cu străzile Unirea Principatelor și Maior Gheorghe Pastia și intersecția cu Strada Ștefan cel Mare, între orele 14.00 și 19.00.

Pentru toți cei care vor veni sâmbătă cu autobuze și microbuze, atât din  județ cât și din țară, punctul de debarcare va fi la intersecția Bulevardului Unirii cu Strada Ștefan cel Mare, urmând ca, până la finalul manifestărilor, să poată parca pe Bulevardul Independenței, de la Electrica spre Obor, pe partea dreaptă, pe prima bandă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here