Ediția: Joi 26 Decembrie 2024. Nr 6785
Ediția: Joi 26 Decembrie 2024. Nr 6785

Căminul „Sfânta Maria” Golești, o căsuță din povești

Când m-am hotărât să coordonez proiectul „Fiecare viață e un dar neprețuit”, împreună cu colegul meu, preotul profesor Ionuț Apostol, nu bănuiam că lumea pe care voiam să o cunosc și să o fac mai bună avea să-mi ofere o experiență de viață unică. Miercuri am desfășurat prima activitate din proiect, Îndemânare și culoare, la Căminul „Sfânta Maria” din Golești. Ea a constat în oferirea de dulciuri și jucării, donate de elevii și profesorii Colegiului Tehnic „Ion Mincu”, persoanelor îngrijite în acest centru.

Dacă încercați să vă imaginați un astfel de cămin, nicio plăsmuire nu mai corespunde când intrați aici. Pentru că nu e o locuință obișnuită, este o galerie de artă. Tot holul de la parter este decorat cu minunate tablouri realizate în tehnica quilling. Nu știam pe care să-l admir mai întâi. Am urcat scările spre etaj, decorate cu imense tablouri reprezentând peisaje, imagini sau monumente din diferite țări. În camera de zi ne-am prezentat gazdelor noastre și am oferit jucăriile. Le-au strâns la piept și nu s-au mai dezlipit de ele. Era atâta fericire în surâsul lor și o enormă bucurie în gesturile lor simple.

Apoi, o tânără a primit un puzzle cu peste 1000 de piese, adus special pentru ea. Atunci am înțeles că imensele tablouri din cămin erau puzzle-uri cu sute sau mii de piese. Erau colosale! Apoi ne-au cântat colinde și ne-au invitat să le vizităm dormitoarele. Totul era curat, îngrijit și, mai ales, plin de jucării și decorațiuni. M-am simțit ca într-o căsuță din povești. Aici nu mai contează orgolii, interese, funcții, adică acele idealuri pe care mulți dintre noi ni le facem scop în viață. Pentru cei ce locuiesc în acest cămin contează alte valori: o vorbă de încurajare, o privire caldă, o strângere de mână sau o îmbrățișare. Aici e umanitatea nepervertită, adevărata ei esență.

Am fost apoi în sala de lucru. Este plină cu obiecte realizate din sfoară, boabe de cafea și alte materiale. Să nu credeți că obiectele realizate aici sunt „primitive”. Nu, sunt lucrări extraordinar de frumoase, realizate cu un talent greu de imaginat, cu multă răbdare, dragoste și suflet. Am pozat, în fugă, câteva exponate, dar ele sunt doar o parte foarte mică din tezaurul aflat aici. Aceste realizări sunt de vânzare și cine dorește să-și încălzească casa acum, de sărbători, poate găsi aici minunate decorațiuni pentru brad, icoane și multe obiecte unice, pe care le puteți admira și pe pagina de Facebook „Voi și noi”.

Într-un târziu a trebuit să plecăm. Am trecut pragul în lumea reală, un cer gri, o zi cețoasă, vântul și gerul năpraznic. Am lăsat în urmă liniște, pace și multă căldură.

 

Prof. Cezarina Nicodei

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?