Ediția: Joi 26 Decembrie 2024. Nr 6785
Ediția: Joi 26 Decembrie 2024. Nr 6785

A murit fostul preşedinte american George H. W. Bush

George Herbert Walker Bush, a murit la vârsta de 94 de ani, a anunţat, în seara zilei de 30 noiembrie 2018 (potrivit orei locale), fiul său, de asemenea ex-preşedinte, George Walker Bush, transmit AFP şi EFE. Cel de-al 41-lea preşedinte al SUA (1989-1993), George Herbert Walker Bush s-a născut la 12 iunie 1924, în Milton, Massachusetts, ca fiu al senatorului new-yorkez Prescott Bush şi al lui Dorothy Walker Bush. Prescott Bush era bancher pe Wall Street şi venea dintr-o familie de antreprenori.

George Bush a crescut în Connecticut şi a urmat cursurile liceului privat Phillips Academy din Andover, Massachusetts.

După atacul japonez asupra bazei americane Pearl Harbor din 1941, Bush s-a înrolat în marina americană, la vârsta de 18 ani, şi a servit pe frontul din Pacific până la sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial. A fost cel mai tânăr aviator al armatei SUA, la acel moment, potrivit site-ului https://www.whitehouse.gov. S-a înscris la Universitatea Yale – unde fusese acceptat înainte de a se înrola în armată – şi după absolvire, în 1948, s-a mutat în Texas, unde s-a implicat în afaceri cu petrol şi a devenit milionar până la vârsta de 40 ani.

George Bush s-a implicat în politică încă de la începutul afacerilor sale cu petrol şi a fost membru al camerei inferioare a Congresului American (House of Representatives) din 1967 până în 1971. Între 1971 şi 1973, a fost cel de-al zecelea ambasador SUA la ONU. Începând cu ianuarie 1973 şi până în septembrie 1974, a ocupat funcţia de preşedinte al Comitetului Naţional Republican. Din ianuarie 1976 până în ianuarie 1977, a fost director al CIA.

În 1980, a candidat pentru funcţia de preşedinte al Statelor Unite, dar Partidul Republican l-a nominalizat pe Ronald Reagan, care l-a ales pe Bush să candideze pentru funcţia de vicepreşedinte. A fost vicepreşedintele SUA între 20 ianuarie 1980 şi 20 ianuarie 1989. În 1988, a candidat cu succes pentru preşedinţia Statelor Unite, învingând candidatul democrat Michael Dukakis.

Mandatul său ca preşedinte al SUA, din 20 ianuarie 1989 până în 20 ianuarie 1993, a fost definit de politica externă. În timpul său, a căzut zidul Berlinului în noiembrie 1989, Statele Unite au invadat Panama în decembrie 1989, înlăturându-l de la putere pe generalul Manuel Noriega, iar în 1990 a izbucnit primul război din Golful Persic, odată cu invazia Kuweitului de către Irak, iar Uniunea Sovietică s-a dezintegrat. George Bush a contribuit la accelerarea negocierilor pentru înfiinţarea acordului de liber schimb NAFTA (North American Free Trade Agreement), între Canada, SUA şi Mexic.

Articolul integral pe https://bit.ly/2rfs8Dx

Foto: CreditJose R. Lopez/The New York Times

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?