Suceava: Sute de materiale pirotehnice confiscate

0
160

Poliţiştii suceveni au confiscat două sute de baxuri cu materiale pirotehnice, iar o societate comercială ce a revendicat marfa a fost amendată cu 20.000 de lei, a informat duminică Biroul de presă al IPJ Suceava. Potrivit IPJ Suceava, un echipaj din cadrul Poliţiei oraşului Frasin a oprit pentru control, la intersecţia DN 17 cu DJ 177A din localitate, o autoutilitară condusă de un bărbat în vârstă de 44 de ani, din judeţul Timiş, angajat al unei societăţi comerciale din aceeaşi localitate, care transporta materiale pirotehnice, în avizul de însoţire a mărfii atât vânzătorul, cât şi cumpărătorul fiind aceeaşi firmă.

Cu ocazia cercetărilor, conducătorul auto a declarat că efectuează transportul materialor pirotehnice de la sediul societăţii din judeţul Timiş pe raza judeţelor Suceava, Botoşani şi Iaşi, fără însă a prezenta alte documente de provenienţă pentru transportul mărfii, respectiv locul de distribuţie al acestora. Societatea comercială din Timiş a fost sancţionată contravenţional cu amendă în cuantum de 20.000 lei şi s-a dispus măsura ridicării în vederea confiscării a materialelor pirotehnice din autoutilitară. Ulterior, la sediul poliţiei s-a prezentat administratorul firmei însoţit de un bărbat care s-a recomandat a fi avocatul societăţii şi care, după unele discuţii privind măsura dispusă de poliţie, au plecat şi au abandonat autoutilitara.

Cercetările continuă pentru verificarea modului de respectare a normelor legale în ceea ce priveşte transportul, manipularea şi comercializarea materialelor pirotehnice. IPJ Suceava organizează acţiuni zilnice de control în vederea identificării şi sancţionării agenţilor economici, dar şi a persoanelor fizice care încalcă legea comercializând fără drept către populaţie articole pirotehnice interzise. Poliţiştii atrag atenţia asupra faptului că „orice operaţiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an”.

Totodată, comercializarea articolelor pirotehnice din categoriile 1 şi P1 către persoanele cu vârsta sub limita prevăzută de lege, precum şi comercializarea către publicul larg a articolelor pirotehnice destinate a fi utilizate de către pirotehnicieni constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an. Persoanele care produc, deţin, transferă sau comercializează articole pirotehnice, precum şi persoanele care folosesc obiecte pirotehnice pentru scopuri tehnice au obligaţia de a obţine autorizaţia din partea ITM şi de la Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti sau inspectoratele judeţene de poliţie pe raza cărora îşi desfăşoară activitatea.

De asemenea, persoanele fizice nu au dreptul sa deţină, să utilizeze, să transporte, să depoziteze, să experimenteze ori să mânuiască explozivi de uz civil sau articole pirotehnice, sub sancţiunea răspunderii penale, daca nu fac dovada calităţii de artificier sau pirotehnician autorizat şi nu reprezintă o persoană juridică autorizată şi înregistrată conform prevederilor legale, cu excepţia articolelor pirotehnice din categoria 1 şi P1, ce pot fi deţinute şi utilizate de persoane care au împlinit vârsta de 16 ani.

În vederea prevenirii producerii unor evenimente negative, a sancţionării persoanelor care în scopul obţinerii unor venituri facile prin care se eludează legea pun în pericol sănătatea şi integritatea corporală a copiilor, poliţia suceveană face apel la cetăţeni să sesizeze faptele ce pot constitui ilegalităţi la regimul articolelor pirotehnice.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here