Proiectul „România educată” va fi lansat pe 5 decembrie, a declarat consilierul de stat în cadrul Departamentului educaţie şi cercetare al Administraţiei Prezidenţiale, Ligia Deca, într-un interviu acordat AGERPRES, precizând că una dintre propuneri vizează standardizarea evaluărilor, astfel încât acestea să nu mai poată fi folosite ca „o pedeapsă”.
Potrivit consilierului de stat, proiectul „România educată” vizează eliminarea volatilităţii din sistemul de educaţie. „Vom avea discuţii cu partidele politice, cu mediul executiv şi legislativ pentru că ei vor fi responsabili să creeze noi legi, să aloce fonduri şi, în acelaşi timp, ne dorim şi expertiza internaţională şi de aceea avem în derulare un proiect cu cei de la OECD. (…) Fiecare instituţie, fiecare şcoală, fiecare om trebuie să pună umărul ca ‘România educată’ să devină realitate”, a spus Deca.
Ea a prezentat în interviu câteva propuneri din proiectul „România educată”, referitoare la învăţământul dual, privind o selecţie mai riguroasă a profesorilor şi standardizarea evaluărilor. „Când viziunea este asumată şi acceptată şi vine din zona societăţii şi a actorilor care sunt zi de zi în educaţie, în şcoală este mult mai greu pentru orice Guvern şi orice majoritate parlamentară să modifice un act normativ care, practic, este asumat”, a afirmat Deca, cu privire la Legea educaţiei.
Consilierul de stat critică în interviu noua rectificare bugetară în privinţa Educaţiei şi Cercetării, arătând că Guvernul ar trebui să explice motivele care au stat la baza acesteia. Totodată, Deca a subliniat că problema ‘şcolilor cu toalete în curte’ ar trebui readusă în discuţie, mai ales că urmează doi ani electorali. Consilierul de stat vorbeşte şi despre numirea Ecaterinei Andronescu la Ministerul Educaţiei, dar şi despre Manualul unic şi testele grilă la examenele finale.
Întregul articol pe https://bit.ly/2THk630