Actorul britanic Daniel Radcliffe, protagonistul filmelor din seria „Harry Potter”, se foloseşte de celebritatea pe care a dobândit-o în industria cinematografică pentru a susţine o campanie online demarată cu ocazia sărbătorilor de iarnă cu scopul de a strânge fonduri în favoarea copiilor bolnavi aflaţi în stadii terminale, informează duminică Press Association.
Starul de cinema este narator al unui videoclip de două minute realizat de fundaţia de caritate Demelza Hospice Care for Children, care îi ajută pe tinerii diagnosticaţi cu boli în stadii terminale din Kent, East Sussex şi Londra să se bucure de ultimele zile din vieţile lor.Daniel Radcliffe, care interpretează în această perioadă rolul principal într-un spectacol pus în scenă pe Broadway, intitulat „The Lifespan Of A Fact”, a declarat: „Demelza este o fundaţie de caritate foarte apropiată de inima mea, pe care o sprijin deja de mulţi ani, iar eu am profitat de ocazie pentru a asigura vocea naratorului din acest videoclip special”. „O viaţă scurtă ar trebui trăită la potenţialul maxim, aşadar vă rog să vizionaţi, să distribuiţi videoclipul şi să donaţi pentru Demelza, pentru a-i ajuta pe copiii în stadii terminale şi pe apropiaţii lor, pentru ca ei să profite pe deplin de timpul preţios care le-a rămas de trăit împreună”, a mai spus actorul.
În acel clip, Daniel Radcliffe, care este şi vicepreşedinte al fundaţiei Demelza, se întreabă ce înseamnă să trăieşti viaţa la potenţialul maxim. Hashtag-ul #FullLife este distribuit pe reţelele de socializare în fiecare zi, spune actorul, care se întreabă apoi ce înseamnă această expresie pentru un copil care a fost diagnosticat cu o boală în stadiu terminal. Actorul afirmă în acelaşi mesaj video că reprezentanţii fundaţiei Demelza consideră că vieţile scurte sunt acelea care ar trebui să fie trăite cel mai des la potenţial maxim.
Videoclipul include şi câteva referiri la alte hashtag-uri utilizate frecvent pe reţelele de socializare, precum #OOTD, #MeTime, #Love, #NoLimits şi #Xmas, şi analizează ceea ce înseamnă ele pentru copiii sprijiniţi de această organizaţie de caritate. Starul britanic este de mulţi ani susţinător şi donator pentru Demelza, care asigură îngrijiri speciale şi sprijin emoţional pentru bebeluşii, copiii şi adolescenţii diagnosticaţi cu boli în stadii terminale, dar şi pentru familiile ai căror copii se confruntă cu riscul de a avea vieţi foarte scurte.
Fundaţia britanică este activă 24 de ore din 24, 365 de zile pe an, oferind asistenţă în spitale şi centre paliative, personalizată în funcţie de nevoile copiilor bolnavi şi ale părinţilor lor, dar şi consiliere psihologică pentru fraţii, surorile, părinţii şi bunicii bolnavilor. Fundaţia deţine centre în Sittingbourne, Eltham şi sud-estul Londrei şi asigură servicii pentru familiile care locuiesc în East Sussex.
Daniel Radcliffe a participat la acest proiect fără să solicite un onorariu, iar videoclipul va fi promovat şi distribuit pe reţelele de socializare de mai mulţi susţinători de seamă ai fundaţiei Demelza, precum cântăreaţa şi prezentatoarea TV Cheryl Baker, prezentatorul radio-TV Dave Berry, actriţa şi prezentatoarea TV Sally Lindsay şi fosta campioană olimpică la patinaj artistic Jane Torvill.
20% din bugetul anual al fundaţiei Demelza provine din fonduri guvernamentale, restul de 80 de procente fiind asigurat din donaţii private. Internauţii britanici sunt invitaţi să vizioneze acest clip şi să facă donaţii pe site-ul http://demelza.org.uk/christmas.