GALERIE FOTO: Crucea Roșie Vrancea vă invită să luați parte la campania „Dăruiește bucurie! Umplem tolba lui Moș Nicolae și Moș Crăciun”

0
208

Filiala de Cruce Roșie Vrancea desfășoară în perioada 20 noiembrie – 21 decembrie 2018, ediția a III-a a campaniei „Dăruiește bucurie! Umplem tolba lui Moș Nicolae și Moș Crăciun”. La ea sunt chemați să ia parte „toți vrâncenii care doresc să aducă bucurie unor copii și bătrâni nevoiași, să contribuie pentru a umple tolba lui Moș Nicolae și Moș Crăciun”, după cum se arată într-un comunicat de presă al filialei.

Potrivit sursei citate, „sub motto-ul „Dăruiește bucurie!”, Crucea Roșie Vrancea derulează o campanie de strângere de fonduri și produse pentru a fi distribuite cu ocazia sărbătorilor de iarnă, beneficiari fiind un numar de 200 familii (+600 copii) și 100 persoane vârstnice (peste 75 ani) singure, lipsite de sprijinul aparținătorilor, din zonele urbane și rurale marginalizate ale județului.

Puteți ajuta cu:

*Produse alimentare neperisabile: alimente de bază, dulciuri, produse panificație, patiserie, băuturi răcoritoare

*Jucării, îmbrăcăminte – noi ;

*Produse de igienă personală (săpun, șampon, consumabile de igienă) și detergenți;

*Fructe de sezon, în apropierea datelor de distribuție (Moș Nicolae – 6 decembrie, Crăciun – 21 decembrie)”.

„Vă rugăm să ne sprijiniți, în numele celor care nu o pot face, donând dulciuri, produse de panificație, patiserie, băuturi răcoritoare, alimente de bază, fructe de sezon, jucării și orice altceva. Toate acestea vor aduce bucuria Sărbătorilor de Iarnă în casele multor familii fără posibilități, din județul nostru”, au precizat reprezentanții Crucii Roșii.
Dacă doriți să contribuiți la reușita acestei campanii și să „Dăruiți bucurie”, puteți duce toate lucrurile pe care vreți să le donați, la sediul Filialei de Cruce Roșie Vrancea din Focșani, strada Dimitrie Cantemir nr. 5. Totodată, informații suplimentare puteți obține la telefon 0237.206.960.

Imagini din Campania ‘Dăruiește bucurie’, Ediția 2017

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here